Folia de aluminiu și parasolarele te ajută să plătești mai puțin la căldură

Încălzirea spațiilor reprezintă o mare parte din întreaga energie consumată într-o locuinţă, așa că, pentru a evita o factură uriașă la gaze sau electricitate, poți pune în practică mai multe trucuri care te vor ajuta să profiți la maxim de căldura degajată de calorifere.

De exemplu, o folie de aluminiu între calorifer şi peretele exterior poate face minuni la factura de încălzire. Dar nu numai folia de aluminiu, ci şi parasolarele pe care le folosim la automobil, scrie Evz.ro.

Acest truc ne poate ajuta să mai stopăm din pierderile de căldură din cameră.

Nu este complicat, ci puţin mai greoi de aşezat folia în spatele caloriferului, din acest motiv se pot folosi şi acele parasolare pentru maşini care sunt tot din folie de aluminiu doar că mai groase şi mai uşor de plasat în spatele caloriferelor, chiar mai eficiente.

Multora nici prin gând nu le-ar fi trecut să îşi tapeteze peretele cu folie de aluminiu sau cu parasolare auto, de aceea merită încercat, rezultatul va fi unul mulţumitor.

Nu este deloc inestetic, nici nu se observă în cazul caloriferelor moderne, iar efectul va fi aproape imediat: va radia căldura emanată de calorifer înapoi către cameră în loc să se oprească într-un perete de exterior rece şi neizolat corespunzător, mai notează EVZ.RO.

Si celor cu centrale termice de apartament este recomandat acest truc.

Termostatul ambiental se va opri mult mai repede deoarece temperatura camerei va creşte într-un timp mult mai scurt datorită acestui truc.

Alte 5 trucuri care te vor ajuta să faci economie:

1. Poţi creşte temperatura din cameră cu cel puţin trei grade dacă lipeşti în spatele caloriferului, pe perete, o folie de aluminiu mai mare decât radiatorul. Căldura generată de acesta nu se va mai pierde în exterior prin perete.

2. Dacă nu aveţi geamuri care izolează bine şi aveţi încă geamuri de lemn, asiguraţi-vă că nu aveţi pe acolo pierderi de căldură. Lipiţi sticla de rama de lemn cu silicon şi lipiţi fâştii speciale de cauciuc pe marginea ramei de lemn pentru izolare.

3. Şi în cazurile geamurilor termopan asiguraţi-vă că garniturile de cauciuc sunt în stare bună şi izolează eficient. În cazul în care acestea sunt învechite, schimbaţi-le. Veţi cheltui ceva dar veţi amortiza rapid chletuiala. De asemenea, verificaţi ca feroneria să fie setată la regimul corect.

4. Puneţi pe pervaz sau pragurile de la camerele unde circulaţi mai puţin perne de burete. Le puteţi confecţiona singuri sau le puteţi achiziţiona din magazin. Perna va împiedica aerul rece să circule prin spaţiul dintre uşă şi pardoseală.

5. Aţi gătit în cuptor? După ce aţi terminat, lăsaţi cuptorul deschis pentru a intra căldura în încăpere.