Irina Rimes și-a adus iubitul francez în România: “Poate că o să mă căsătoresc cu el”

După câteva eșecuri pe plan sentimental, Irina Rimes și-a găsit liniștea în brațele unui tânăr francez, și el muzician. De dragul lui, artista de peste Prut chiar s-a mutat în Franța, într-un apartament cu chirie, acolo unde a și semnat cu o casă de discuri.

Cel care i-a furat inima Irinei Rimes se numește David Goldcher, face muzică, ba chiar a apărut ca interpret în mai multe videoclipuri. Este foarte îndrăgostit de solistă, ba chiar a invitat-o să se mute în țara lui natală pentru a locui împreună. „Stăm într-un apartament cu chirie, nu cumpărăm nimic in perioada asta”, a transmis Irina Rimes. Artista conversează în franceză și engleză cu iubitul ei.

Despre bărbatul la brațul căruia se afișează, Irina a povestit în podcastul lui Damian Drăghici: “Mi-am dat seama ca mă pot îndrăgosti de oameni la care nu m-aș fi așteptat niciodată. La 18 ani îmi plăceau blonzii cu ochii albaștri, genul suedez. Apoi mi-am dat seama că nu pot fi cu cineva care nu face muzică. E o întâmplare că iubitul meu de acum arată exact așa cum îmi doream la 18 ani, e blond, dar e francez. Poate că el este iubirea vieții mele și o să mă căsătoresc cu el. Am făcut greșeli în viața personală, pe care le repet și acum. Dacă aș mai avea 48 de ore de trăit, aș vrea sa fac s…. cu iubitul meu”.