Cum arată vila Monicăi Gabor din Malibu. Are sauna, jacuzzi şi sala de sport

Monica Gabor duce o viaţă de vis de când s-a mutat în America. După căsnicia eşuată cu Irinel Columbeanu, ea s-a mutat în SUA, unde l-a cunoscut pe actualul ei iubit, Mr. Pink. Rolurile s-au inversat, iar fostul ei soţ a rămas fără avere în România, în timp ce Monica locuieşte într-un adevărat palat.

Actualul iubit chinez i-a pus un adevărat palat la picioare, scrie click.ro. Este vorba despre Monica Gabor (32 de ani), care duce o viaţă de vis în Malibu, SUA. Ea se iubeşte cu afaceristul Mr. Pink, pe numele său adevărat Poe Qoi Ying Wangsuo.

În urmă cu trei ani, Monica Gabor a filmat interiorul casei în care locuieşte şi a pus imaginile pe o reţea de socializare. Vila este estimată la 3,5 milioane de dolari şi are vinoteca, sauna, sala de fitness, bucătărie din marmură, living cu şemineu, baie complet albă, cu mobilă din lemn masiv şi piscină înconjurată de palmieri.

Potrivit sursei citate, reşedinţa lui Mr. Pink este foarte populară în Statele Unite, petru că mai mulţi cântăreţi au închiriat-o pentru a filma videoclipuri. În anul 2017, celebrul rapper Flo Râdă a filmat videoclipul piesei Zillonare chiar în vila din Malibu, în care locuiesc Mr. Pink şi Monica.

În prezent, fosta doamnă Columbeanu jubilează în Statele Unite prin fotografii de modă.

Monica Gabor nu pare să fie prea afectată de suferințele fostului ei soț, Irinel Columbeanu. Dacă fostul milionar se chinuie să iasă din ghearele creditorilor și a ajuns să-și vadă palatul pentru care a muncit o viață întreagă mistuit de flăcări, Monica se relaxează etalându-și frumusețea în fotografii de modă.

Recent, fosta doamnă Columbeanu a fost protagonista unei ședințe foto realizate de Viktorija Pashuta. Aceasta este un cunoscut fotograf de modă, regizor de film și redactor șef al publicației Basic Magazine. Viktorija a publicat pe contul ei de Instagram câteva fotografii în care protagonistă este Monica Gabor.