Milioane de certificate de nastere sunt de astazi nule in Romania! Daca ai facut asta la el, nu mai este valabil!

Se aplică o nouă lege în România. Se interzice plastifierea certificatelor de naștere, de căsătorie sau de dec.es. În caz contrar, acestea vor fi considerate nule. Legea a fost introdusă începând cu data de 2 mai 2022.

Începând cu data de 2 mai 2022, românii vor fi obligați să renunțe la obiceiul de a plastifia certificatele de stare civilă precum certificatul de naștere, certificatul de căsătorie și certificatul de de.ces. În cazul în care sunteți mai ghinioniști și aveți deja actele plastifiate, acestea vor fi automat la anulate și considerate nule, potrivit legislației actuale în vigoare.

Un obicei care este adoptat foarte des de români este acela de a plastifia actele din hârtie pentru a fi rezistente pentru mai mult timp. Din păcate, de ieri, acest lucru a fost interzis prin lege, astfel că cei care deja și-au plastifiat actele vor avea parte de puțin ghinion.
Dacă ai acte plastifiate, acestea ar putea fi considerate nule și vei fi nevoit, cel mai probabil, să mergi din nou la instituțiile acreditate și să ceri altele, un proces simplu, dar care ia mult timp și care solicită multă răbdare. De asemenea, pe viitor, trebuie să nu mai faci această greșeală pentru că va trebui să repeți drumurile la instituțiile acreditate, pe banii și nervii tăi.

Legea interzicerii plastifierii certificatelor de stare civilă a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis și a intrat în vigoare pe 2 mai 2022. Klaus Iohannis a promulgat recent și legea potrivit căreia copiii nu pot avea mai mult de trei prenume, potrivit stirilekanald.ro.

Este de reținut faptul că modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă, adică a celor de naștere, căsătorie sau d.eces, duce automat la anularea lor, conform legii actuale în vigoare.Documentele de stare civilă care sunt plastifiate ori modificate sau completate fără drept devin nule.
Această lege modifică Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, pentru a stabili clar că este interzisă modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă, conform informațiilor transmise de avocat.net.ro.