Este interzis prin lege! Orașul din România în care nu mai ai voie să crești animale

Un Consiliu Local din România a votat joi, 26 mai, modificarea Regulamentului pentru gospodărirea orașului, prin care interzice creșterea animalelor.

Consiliul Local al unui oraș din România a decis să interzică creșterea de găini, rațe, gâște, capre, oi, cai și porci. Cei care nu se vor supune măsurii, vor fi amendați contravențional.

Orașul din România în care locuitorii nu mai au voie să crească animale
Consiliul Local din Craiova a decis să nu mai permită locuitorilor să aibă animale sau păsări. Măsură prevede ca persoanele de la periferia orașului, care dețin animale, ar trebui să scape de ele cât mai repede, pentru a nu primi amenzi uriașe.
Liderul consilierilor USR, Cezar Drăgoescu, consideră că regulamentul ar trebui să se aplice în zonele A, B și C, în timp ce pentru zona D ar trebui să se reia discuțiile în cursul anului viitor.

„Din păcate, unele locuri, mai ales cele din zona D a municipiului Craiova, sunt numai cu numele în oraș, faptic sunt undeva în Evul Mediu. Oamenii nu au apă și canal. De facto ei trăiesc undeva în mediul rural, sunt numai pe hârtie în Municipiul Craiova. Primăria Craiova nu a investit nimic în comunitatea lor în ultimii 50 de ani”, a declarat acesta.

Consilierul liberal Adriana Ungureanu a precizat că localnicii din Craiova nu pot fi forțați să renunțe la aceste animale în contextul în care ei nu au asfalt și canalizare.
„Sunt niște oameni nevinovați care plătesc impozit pentru Craiova”, spune Adriana Ungureanu, adăugând că această măsură va duce la scandal.

Consilierul USR Cosmin Teodorescu susține că oamenii au nevoie să se acomodeze cu o astfel de măsură, care aduce în prim plan faptul că municipiul Craiova a preluat mai multe zone rurale învecinate.

Dan Spânu, consilier PSD, este și el de părere că oamenii au nevoie de o perioadă de tranziție.

Consilierul local PER, Octavian Sorin Marinescu, a declarat că măsură a fost luată după ce mai mulți craioveni s-au plâns de mirosurile și de zgomotele pe care aceste animale le produc.