Satul cu cel mai scump pământ din România. Unde se află

Un sat din România a găsit reţeta succesului pentru a nu avea asistaţi sociali şi de a avea cel mai scump pământ din ţară: munca.

În localitatea Matca din judeţul Galaţi, hectarul de teren agricol a ajuns să coste şi peste 30.000 de euro, informează adevarul.ro. Circa 3.000 dintre cele 8.000 de hectare ale localităţii sunt cultivate cu legume, din care 800 de hectare sunt acoperite cu solarii. O şesime dintre solariile României sunt la Matca, iar producţia anuală de legume depăşeşte 200 de milioane de kilograme.

De ani buni, comuna gălăţeană Matca a ajuns să fie cunoscută pe mai tot teritoriul României (ba chiar şi în numeroase ţări europene), „vinovate” de această faimă fiind legumele produse în cantităţi industriale aici.

Că afacerea merge bine stau mărturie nu doar cantităţile uriaşe vândute de mătcaşi, cât faptul că, efect direct al prosperităţii, hectarul de arabil a ajuns să coste sume ameţitoare la Matca: undeva între 30.000 şi 40.000 de euro, adică de două-trei ori mai mult decât terenurile agricole din Olanda sau din Franţa.

Deşi poate părea ciudat, o şesime dintre solariile din România se găsesc la Matca. Cifrele indică faptul că la nivel naţional sunt aproape 5.000 de hectare de solarii, dintre care 800 de hectare se găsesc în Matca.

Sursa