Când se naște bebelusul lui Culiță Sterp! Mama Geta a dat vestea

Mama Geta a dat vestea cea mare și a spus când se va naște bebelușul lui Culiță Sterp și al iubitei acestuia, Daniela Iliescu. Mai mult, artistul stă ca pe jar la Survivor România și nu mai poate de dorul familiei. Și aceasta deoarece primul său copil urmează să vină pe lume, iar el se află la mii de kilometri distanță de casă. Mai mult, și sora lui Ileana urmează să devină mamă în curând.

Interpretul Culiță Sterp va deveni, în mai puțin de două luni, tată pentru prima dată. Băieţelul va veni pe lume în câteva săptămâni. Chiar dacă artistul se afla la Survivor România, gândul lui este la iubita să Daniela, cea care îl va face tătic. Faimosul vorbeşte mereu despre minunea din viaţa sa şi îşi doreşte să fie acasă lângă familia lui, dar totodată vrea şi să câştige trofeul.

Mama lui Culiță, Geta Sterp, a spus la WOWbiz că iubita lui Culiță va naşte peste cel mult șapte săptămâni. De asemenea, mama Getă a menţionat ca şi fiica să Ileana va aduce pe lume un copil. Cu lacrimi în ochi şi vizibil emoţionată, mama Getă a declarat că nu a suportat să îşi vadă copilul plângând la Survivor.

„Cel mai tare se gândeşte la minunea care o să vină pe lume şi la fata asta. Asta îl dărâma cel mai tare. Le duce dorul. Nu am vrut să mă panichez, să nu mă vadă ceilalţi copii. Toată emisiunea am stat cu ochii în lacrimi, dar m-am bucurat că l-au găsit în junglă, că e bine, sănătos.

Mi-e foarte dor de el şi mă rog în fiecare zi să nu se accidenteze. El e înalt, e mai greu să te bagi pe sub toate obstacolele. Foarte mult o încurajez şi pe Daniela. Sunt bărbaţi care s-au dus la război şi nu s-au mai întors”, a povestit mama lui Culiță Sterp.

Mama lui Culiță a mai povestit că știe cât de greu îi este Danielei Iliescu, singură, cu iubitul ei la mii de kilometri distanță. Prin ceva asemănător a trecut și ea cu mulți ani în urmă, când avea doi copii și era gravidă cu cea de-a doua fiică.

„Bărbatul meu a fost la puşcărie şi eu eram singura cu doi copii, eram şi gravidă cu Getuta în burtă. Casa încă nu era construită şi foarte greu a fost să mă gândesc seara ce pun pe masă la copii. Acum, noi suntem alături de Daniela, și părinţii ei. Are tot ce îi trebuie, să ne rugăm doar să vină Culiță sănătos acasă.

Ea din zi în zi aşteaptă (n.r – Ileana). Îşi doreşte să nască natural, eu le-am spus că nu am fost în viaţa mea la un control când eram gravidă. Năşteam cu femeia de serviciu, cum s-ar spune”, a mai precizat mama Geta.

Însă, iubita lui e optimistă, chiar dacă ea va naşte şi el nu o să fie acasă, important e să fie sănătos. Iar în ceea ce privește data când se naște bebelusul lui Culiță Sterp, mai sunt șapte săptămâni până se face termenul, așa că are timp să revină în țară.