Alina Vidican a dat lovitura! Se mărită cu un milionar, dar doar cu “binecuvântarea” lui Cristi Borcea

Alina Vidican, fosta soţie a lui Cristi Borcea, a uitat de suferinţă. Se iubeşte acum cu un milionar american şi a fost cerută în căsătorie. Înainte de a accepta, Alina a i-ar fi cerut aprobarea lui Cristi Borcea.

Alina Vidican a suferit enorm după despărţirea de Cristi Borcea. Cu greu a acceptat ideea că a fost părăsită pentru Valentina Pelinel, deşi avea împreună cu omul de afaceri doi copii. După separare, Alina s-a mutat definitiv în America. Ani la rând a stat departe de România şi de ochii presei, însă recent a revenit cu o veste foarte bună. A cunoscut un milionar american, cu care se va căsători în curând.

După 5 ani de când s-a mutat la Miami, Alina a hotărât să îl prezinte tuturor pe bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărţirea de Cristi Borcea. Viitorul soţ al Alinei Vidican este un milionar american, care deţine o afacere de succes la Miami şi pe care l-a cunoscut în timp ce îşi cumpăra o nouă maşină: un Ferrari de 200.000 de euro. Claude, bărbatul cu care Alina este acum logodită, are 46 de ani şi i-a făcut acesteia o reducere foarte mare la achiziționarea mașinii.

”S-au cunoscut în momentul în care Alina a cumpărat mașina. S-au plăcut, au început să iasă împreună, iar apoi totul s-a transformat într-o relație serioasă”, a declarat o sursă apropiată Alinei Vidican.

Alina Vidican a fost cerută în căsătorie de Claude, noul iubit, însă nu a acceptat până nu a discutat cu Cristi Borcea, care i-a aprobat căsătoria.

”Alina i-a cerut părerea lui Cristi Borcea, așa cum e normal, având în vedere că sunt, împreună, părinții a doi copii. Cristi nu s-a opus, i-a spus doar să fie atentă și să cumpănească bine decizia și să fie atentă la relația lui Claude cu cei doi copii ai lor”, potrivit unei surse citate de Fanatik.

Între Alina şi Claude există mai multe asemănări, printre care şi faptul că amândoi sunt divorţaţi.

”Claude este brazilian la origine, e născut în Sao Paulo. A fost căsătorit câțiva ani, a divorțat, și s-a stabilit în Florida”, potrivit sursei citate.