Cum au reacționat Viorica și Ioniță de la Clejani când au aflat că fiul lor a fost dus la INML

Atunci când au aflat că fiul lor a fost depistat pozitiv cu su.b.stanțe interzise în timp ce se afla la volan, Viorica și Ioniță de la Clejani s-au urcat în mașină și au venit într-un suflet la INML.

Deși până acum cuplul nu a făcut niciun fel de declarații, Fulgy a ținut să spună, într-un video pe care l-a postat pe pagina sa de Instagram că ceea ce i-a întâmplat este doar un fleac, iar părinții lui știu exact ce a făcut el.

„Eu dacă sunt ceva pe pământul asta, nu sunt altceva decât șmecher. Am făcut un test simplu, nu mi s-a întâmplat nimic. Acasă a fost o discuție mai aprinsă cu părinților mei pentru că mie nu mi se pare normal să te oprească trei, patru mașini de poliție la fel și abia al patrulea să îți ceară test de dr.o.guri”, a precizat Fulgy.

În cadrul unei emisiuni TV, Fulgy a declarat că a fost internat într-o clinică de dezintoxicare din Spania.

„Este o știre care vehiculează că eu am fost la un centru de dez.i.ntoxicare. Adică Spitalul 9, de nebuni, unde te l.e.agă, te bagă, te drege sau ce se mai întâmplă acolo. Am fost acum 3-4 ani, când nu erau aceste zvonuri, într-un institut despre dr.o.guri, probleme p.s.ihice în Spania. Am stat o lună și jumătate acolo. Erau cei mai mari p.s.ihiatri care se ocupă de astfel de cazuri, plus duhovnici. Am fost acolo, lângă mare, am făcut multe activități. A costat cam 80.000 de euro, așa m-am dezvoltat personal”, a spus atunci Fulgy.

Mai mult, fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani a pierdut sume foarte mari la cazino.

„Ajunsesem din cauza stilului meu de viață foarte nașpa, adică mă trezeam la 10 seara și mergeam afară și ce puteam să fac seara, cazino, femei, băutură și distracție. Nu îndemn pe nimeni să se joace la cazino, am pierdut sume de la 1 leu la aproape 90.000 de lei pe seară, cea mai mare lovitura a mea a fost de 250.000 de euro. Tatăl meu mi-a dat interzis ca să nu mă mai joc pentru că la vârsta aia nu îmi mai socotea mie”, a mai povestit Fulgy.