Horia Brenciu, mesaj emoţionant şi plin de iubire pentru soţia sa

Este un an special în familia Brenciu. Soţia acestuia, Alice, a împlinit 51 de ani. Cu această ocazie, Horia Brenciu a transmis un mesaj emoţionant şi plin de iubire pentru soţia sa.

Horia Brenciu este un familist convins, îşi iubeşte soţia şi copiii extrem de mult, şi nu ratează nicio ocazie să arate lucrul acesta.

Horia Brenciu este unul dintre cei mai apreciaţi artişti de la noi, acesta cucerind inimele romanilor cu vocea sa, dar şi cu simţul umorului. Pe lângă cariera de succes, Horia Brenciu are şi o familie minunată, pe care şi-a construit-o alături de soţia sa, Alice. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu mulţi ani, dar abia în 2006 au decis să formeze un cuplu. În ziua în care a împlinit 51 de ani, Horia i-a transmis soţiei sale un mesaj emoţionant, pe reţelele de socializare.

„Azi e ziua mamei copiilor mei, Alice Adriana Dumitrescu Brenciu! 🙂 E tipa blondă, de lângă mine… 🙂 Din păcate, n-o să mai scriu nimic pe fb astăzi. I-am oferit exclusivitate maximă! 😉 La mulţi ani, iubire! 🙂„, a scris el pe Facebook.

Horia a povestit în urmă cu ceva timp despre momentul în care a cunoscut-o pe soţia sa şi cum s-au îndrăgostit unul de celălalt.

„Ne-am cunoscut în TVR, cu sute de ani în urmă. Am făcut paşi mulţi până să devenim un cuplu. Şi unul, şi celălalt. Alice mi-a fost producător de trei ori, la TVR în 1999, la Naţional TV în 2004 şi la Pro TV în 2006. Ultima experienţă ne-a apropiat şi mai mult. Chiar dacă au existat perioade mai puţin bune, le-am depăşit cu zâmbete, cu înţelegere, cu generozitate şi multă iubire„, a declarat artistul.

De cealalata parte, Alice Dumitrescu a declarat că s-a îndrăgostit de el pe loc, dar nu putea să facă primul pas, pentru că era mai în vârstă decât el.

”L-am iubit din prima clipă, dar eu, fiind muuult mai mare decât el, nu am luat în calcul o altfel de relaţie. Mă uitam la el şi nu-mi venea să cred cât de energetic, pozitiv, minunat este. Mă surprind şi acum gândind acelaşi lucru”, a declarat Alice Dumitrescu.

Deşi au o relaţie de mai bine de 15 ani, Horia Brenciu şi Alice Dumitrescu au fost prieteni mult timp, înainte de a accepta că sunt îndrăgostiţi unul de celălalt.

”Am fost prieteni mulţi ani şi am găsit umărul lui gata tot timpul pentru nişte lacrimi din iubire, profesie, copii s.a.m.d. Acum nu mai plâng pe umărul lui, dar de multe ori râd cu lacrimi. La concerte e exploziv, n-are limite, nu are bariere, nu există ceva ce nu şi-ar da voie să facă. Acasă e controlat, gândeşte mult, analizează situaţii, încearcă să nu rănească pe nimeni cu vreo afirmaţie”, a adăugat Alice.

Cei doi au împreună patru copii, şi deşi artistul are doar un copil biologic, cântăreţul îi iubeşte pe toţi la fel. Alice şi Horia sunt părinţii a trei fete şi un băiat. Horia şi Alice o au împreună doar pe Mina, o fetiţă de opt ani, iar soţia să mai are două fete din relaţiile anterioare. Horia şi-a dorit întotdeauna să aibă o familie numeroasă, motiv pentru care a decis împreună cu soţia sa să adopte un copil. Astfel, cei doi au adoptat un băieţel, pe nume Toma, iar toată procedura a durat mai bine de trei ani.