Marius Elisei, surpriză incredibilă pentru Oana Roman: „Acum plâng în hohote de bucurie”

Oana Roman și Marius Elisei par că își găsesc din nou drumul unul spre celălalt, chiar dacă în urmă cu câteva luni au semnat actele de divorț. Cei doi apar din ce în ce mai des împreună, iar astăzi Marius Elisei i-a făcut un cadou fostei soții ce a impresionat-o până la lacrimi.

Oana Roman nu a avut o zi tocmai bună, însă seara i-a adus o surpriză de proporții. Când a ajuns acasă, vedeta a găsit un cadou din partea lui Marius Elisei. Se pare că acesta a fost atent la nevoile Oanei și a reținut că vedeta își dorește să își schimbe telefonul. Așa că nu a stat mult pe gânduri și i-a cumpărat acestei un nou telefon, pe care l-a însoțit și de un buchet de flori.

Oana Roman s-a arătat extrem de impresionată de cadoul primit, mai ales că a venit la finalul unei zile destul de încărcate. Aceasta a postat pe Instagram cadoul și a ținut să îi mulțumească fostului soț.

„Am avut o zi groaznică și am ajuns acasă și am găsit asta…Și acum plâng în hohote de bucurie pentru că îmi doream mult de tot să-mi schimb telefonul. Mulțumesc Marius Elisei din toată inima mea ruptă în bucăți, dar plină de iubire”, a spus Oana Roman pe Instagram.