Maria Constantin, veste mare la 34 de ani. Cum și-a luat prin surprindere fanii. ”Mi-am urmat visul”

Frumoasa cântăreață de muzică populară, Maria Constantin, a dat o veste mare la 34 de ani, luându-i prin surprindere pe fanii săi. Vedeta a postat de curând o fotografie prin care a dezvăluit o nouă etapă în viața sa. Artista își dorea de multă vreme să își îndeplinească acest vis, reușind abia acum să îl ducă la bun sfârșit. În plus, planurile de viitor ale Mariei Constantin dovedesc că vedeta este o fire extrem de ambițioasă.

Cântăreața de muzică populară, Maria Constantin, este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Solista este extrem de talentată, bucurându-i pe români cu vocea sa specială. Totuși, pentru că își dorește să evolueze și să își dezvolte calitățile native, Maria Constantin a luat o decizie importantă, surprinzându-i pe fanii săi cu o veste mare, la 34 de ani. Vedeta populară a recunoscut recent, într-o postare pe contul său de Instagram, că este proaspăt absolventă a unei școli înalte din domeniul muzical. Maria Constantin avea un vis arzător, de a deveni absolventă a Universității de Muzică din București, în ciuda faptului că artista avea deja studii muzicale.

Aceasta a terminat cursurile unui liceu cu profil muzical, precum și o facultate în același domeniu. Pasiunea pentru muzică a mânat-o însă pe frumoasa solistă să își dorească să se perfecționeze, astfel că s-a înscris la cursurile Universității de Muzică din Capitală. Acum, după patru ani în care a acumulat experiențe noi, Maria Constantin poate să se mândrească cu diploma de absolvent. Aceasta a postat recent dovada pe contul de Instagram, menționând că are o mare considerație pentru îndrumătorii săi. În plus, solista de muzică populară are planuri de viitor, urmând să se înscrie și la cursuri de Master.

„4 ani frumoși unde am avut parte de cei mai buni îndrumători și mi-am urmat visul !
Urmează master-ul❗️, scria vedeta într-o postare pe Instagram.

În privința vieții sale amoroase, Maria Constantin trăiește una dintre cele mai frumoase perioade. După ce a trecut prin momente dificile, fiind implicată în unele tensiuni cu fostul partener, regretatul Marcel Toader, artista pare să își fi găsit sufletul pereche în persoana lui Robert Stoica. Cântăreața a dezvăluit recent că se înțelege de minune cu noul său iubit, cei doi având chiar și planuri de nuntă.

„A fost ca un test, hai să vedem, rezistă sau nu. A fost pentru noi cunoașterea celuilalt, ne-am înțeles, a fost ok. Noi suntem tot împreună, suntem bine… Eu am luat inițiativă… Eu cred că a fost și de la Dumnezeu. Consider că faptul că ne-am întâlnit nu a fost întâmplător, pentru că în momentul de față sunt cea mai liniștită și fericită femeie. Eu zic că a meritat. Da, ne-am mutat de un an de zile… Nu am pășit în fața altarului, dar mă simt ca și cum aș fi pășit, a declarat Maria Constantin.