Bianca Dragusanu rupe tacerea! A facut public un detaliu neasteptat despre Gabi Badalau

Diva din showbiz în vârstă de 39 de ani i-a povestit lui Damian Drăghici, la podcastul acestuia, că nu renunță să creadă în iubire, a dezvăluit ce așteaptă de la bărbatul de lângă ea, prezentându-se: „Nu știu să aprind aragazul, dar știu cum se face 50.000 de euro”.

Bianca Drăgușanu a fost invitata ultimului podcast al lui Damian Drăghici, diva din showbiz fiind foarte volubilă în fața artistului pe durata discuției ce-a durat peste o oră. Una dintre cele mai mediatizate femei din România a dezvăluit că are curajul unui al treilea mariaj.

Hunedoreanca a fost căsătorită cu Victor Slav, apoi cu Alex Bodi, însă relațiile nu au funcționat. Bianca are custodia fetiței sale, Sofia Natalia, 5 ani în luna septembrie, pe care o are din căsătoria cu prezentatorul TV. Chestionată dacă se va mai mărita, diva a răspuns, fără ezitare: „Da, măcar o dată. Ca să fie cu noroc a treia oară! Prima și a doua oară m-am grăbit, a treia oară o să aleg ce trebuie. Pentru mine expresia «pentru totdeauna» e ceva foarte greu. Cred în iubire veșnică, în suflet pereche. Mi-aș dori ca a treia mea căsătorie să dureze cât mai mult”.

Are o relație în acest moment, chiar dacă evită să dezvolte subiectul, și-o asumă public. „Am iubit, da. Gabi Bădălău? Da. E o întrebare directă la care eu evit să răspund. Expunerea relațiilor dăunează grav sănătății din punctul de vedere al presei și ochilor răi. Da, suntem fericiți. Dar nu ne place să vorbim despre acest subiect”, a spus Bianca.