Dana Budeanu, despre imaginile cu fiica ei în brațele lui Jennifer Lopez

Zilele trecute, Dana Budeanu a postat fotografii cu una dintre fiicele sale în brațele lui J.Lo, în timpul vacanței din Italia. Creatoarea de modă a povestit că totul s-a întâmplat foarte natural, iar diva americană a avut un comportament de excepție, fiind extrem de prietenoasă cu fetițele ei. Iată ce legătură există între Dana Budeanu și J.Lo.

În această perioadă, Jennifer Lopez se află într-o vacanță în Capri cu Ben Affleck, spre bucuria turiștilor aflați acum în această zonă a Italiei. Și Andreea Marin a fost suprinsă în fotografiile de paparazzi făcute noului cuplu, care au făcut înconjurul planetei.

Însă, una dintre cele mai norocoase admiratoare a lui J.Lo a fost una dintre gemenele Danei Budeanu, pe care însăși diva a chemat-o pentru o fotografie și o îmbrățișare. Designerul nu a detaliat circumstanțele în care s-a petrecut întâlnirea de gradul 0 dintre fetița ei și diva americană, însă a povestit că artista a fost cea care a chemat-o pe fetiță la ea și a îmbrățișat-o.

‘O tandrețe sinceră. A fost un moment… Mai ales că este fetița mea și eu nu le expun deloc. Fetița mea a întâlnit-o absolut întâmplător, eram în același loc, și fetița mea era în vecinătatea bărcii, nu mai contează detaliile.

A fost chemată de către Jennifer Lopez. Efectiv. Și pur și simplu s-a dus și a mai venit după vreo 15 minute, timp în care s-a întâmplat ceea ce vedeți. Bineînțeles, după aceea ea ne-a povestit. Noi eram la 15 metri’, a spus Dana Budeanu la Antena 3.

Zilele trecute, Dana Budeanu a postat pe Instagram o fotografie în care una dintre fetițele ei apărea în brațele lui J.Lo și o scurtă impresie a acesteia, după ce a avut parte de o astfel de întâlnire la care râvnește orice fan.

„Arată și miroase a … Rai, mamă! / Știu!” este descrierea pe care Dana Budeanu a pus-o în dreptul selfie-ului în care apare fiica sa și Jennifer Lopez.

Imaginile cu JLo și fiica Danei Budeanu s-au viralizat în presa internațională, iar JustJeard a scris despre momentul în care JLo își arată afectivitatea față de membrii vasului:

„Actrița și cântăreața, în vârstă de 52 de ani, și-a luat rămas bun de la întregul echipaj de pe puntea iahtului și a fost văzută oferind îmbrățișări și făcând poze cu anumiți membri ai echipajului înainte de a pleca la aeroport, pentru un zbor privat înapoi în Statele Unite”.

Dana Budeanu și Jennifer Lopez au o cunoștință comună, pe Anastasi Soare. De altfel, J.Lo chiar a purtat creații semnate de Dana, însă nu pentru că ar fi fost ceva aranjat în prealabil, ci pentru că așa a ales artista în urmă cu câțiva ani.

Totul s-a întâmplat la prezentarea de moda Chanel, din cadrul Festivalului Modei de la Paris din 2012, când Jennifer Lopez a atras toate privirile într-o rochiță albă semnată Dana Budeanu.

‘Pur și simplu cred că a fost ca o întâmplare, cum a fost ți întâmplarea din 2012, când am cunoscut-o pe Jennifer Lopez prin Anastasia și când chiar mi-a purtat și niște rochii, lucru pe care nu l-am comunicat niciodată.

În momentul în care a fost fotografiată, era prezentă la un show Channel și toată lumea a crezut că este rochie Channel și de fapt s-a dat după că nu era Channel, era Dana Budeanu… adică nimeni. Dar ea, da, a ales să poarte asta. Ea pur și simplu a fost atrasă de Dănuța’, a mai povestit Dana Budeanu la Antena 3.

„Dressed to impress’ (trad. – imbracati sa impresioneze) a fost concluzia editorilor de fashion ai tabloidului „The Sun’, care au apreciat ca Jennifer a aratat uimitor într-o rochita albă, scurta, la care a asortat o pereche de stiletto negri și o geantă Chanel.

„Rochia este o creatie Dana Budeanu, din dantela Solstisse, cu aplicatii cusute manual din flori de casmir si fir de aur. E facuta manual, e o rochie la care s-a lucrat doua saptamani. E lucrata fir cu fir manual’, a declarat Dana Budeanu pentru CANCAN.ro, la vremea aceea.

„Arata foarte bine in ea, arata dulce. Chiar ea mi-a spus ca este foarte dulce. E girlie, nu poti sa ii spui sexy. Fiind materialul extrem de fin, moale si feminin, nu poate fi vulgara. Multe dintre rochiile mele sunt decoltate, sunt cu spatele gol. Vrem sa vedem femei cu spate frumos! Este o rochie aleasa chiar de ea!

A comandat patru modele, dar aceasta nu era comandata, pur si simplu a vazut-o acolo si a luat-o… Sa spun adevarul, era rochia mea! Si era si ea expusa. Ei i-a placut foarte mult, i-am dat-o imediat! Stilistul mi-a cerut sa vada rochiile, eu le-am trimis si dupa ce le-a vazut live le-a vrut pe toate 4′, a mai spus creatoarea de moda.