Viorel Lis, probleme grave de sănătate. Primele declarații

Fostul edil stă din ce în ce mai prost cu sănătatea în ultima vreme și chiar a ajuns să nu se mai poată deplasa singur.

Viorel Lis a avut parte numai de probleme în ultimul timp, iar starea de sănătate i s-a agravat serios, după cum însuși fostul primar a declarat în cadrul unei emisiuni tv. Bărbatul a dezvăluit că a ajuns în situația de a nu mai putea să se deplaseze singur, ci doar cu ajutor.

După ce în ultimele luni Vorel Lis s-a confruntat cu tot mai multe probleme de sănătate, fostul edil a anunțat că starea i s-a agravat și mai mult.

Soțul Oanei Lis a recunoscut că în prezent se poate deplasa doar cu ajutorul partenerei sale, pentru că amețește și nu își poate ține echilibrul:

„De la diabet a început totul. Mi-a distrus sistemul nervos periferic care dă impulsurile spre picioare. Mi-au amorțit picioarele, în jos nu le mai simt, am pareză la nivelul coapselor care mă face să nu am echilibru, amețesc. Nu mai pot să merg singur.

Noaptea cad, nu pot să merg la baie. Nu pot să fac nici baie în cadă! Am căzut prin casă de 4-5 ori! Numai Salvarea îmi mai intră în ultima vreme în casă!”, a declarat Viorel Lis, la Kanal D.

Viorel Lis a iese tot mai rar din casă, mai ales de când a început pandemia, căci se teme pentru viața lui.

Fostul edil dezvăluia, în urmă cu ceva vreme, că depinde în totalitate de medicamente și nu poate merge nicăieri fără ele.

Mai mult, tot bărbatul povestea că nu stă foarte bine din punct de vedere financiar, cheltuind cea mai mare parte a banilor pe tratamente:

„Am luat trei antiinflamatoare ca să pot să ies din casă.

Mi-au murit mulți prieteni pe pandemie. Am căzut din picioare și pe stradă. Eu am o pensie nu de primar, ci de prim angajat. Am 32 de milioane. Pe mine recuperarea, 10 ședințe, m-a costat 37 de milioane! 10 milioane se duc lunar pe medicamente. Mulți zic că am fost primar, păi să vină să le dau averea mea”, dezvăluia soțul Oanei Lis, la Teo Show.