Unde a dispărut Nuți, bona Anamariei Prodan:

Share
Cine nu își amintește de Nuți, celebra bonă din familia Anamariei Prodan, care a devenit cunoscută publicului larg o dată cu reality show-ul de succes al familiei Prodan-Reghecampf? Pe numele ei real, Elena Fulgeanu, Nuți s-a făcut repede plăcută prin modul simplu și onest de a se comporta și prin spiritul ludic.

Nuți a fost bona lui Bebeto – Laurențiu jr.
Nuți s-a remarcat prin devotamentul față de familia Prodan-Reghecampf. Le-a fost alături mulți ani, fiind cea care a avut grijă de Laurențiu Reghecampf junior când era mic. Pe măsură ce băiatul a crescut, Nuți nu a mai avut atât de multe responsabiliți în cadrul familiei care o adoptase, însă tot a mai rămas câțiva ani devenind un adevărat membru al familiei pentru toți cei din casă. Copiii o îndrăgeau și o strigau tot timpul, iar Nuți știa ce avea nevoie fiecare.

Ea o ajuta pe Anamaria în diverse activități, uneori îi conducea mașina, și se ocupa de cele necesare în casă. Potrivit Cancan, Nuți și-a dat demisia în 2010, dar nu după mult timp (mai puțin de un an jumătate), a revenit în casa Anamariei Prodan. O perioadă a fost alături de impresara de fotbal în Dubai, după care a făcut o alegere complet diferită.

La un moment dat, Elena Fulgeanu a părăsit definitiv familia Prodan-Reghecampf, mai ales pentru că viața ei personală începuse să capete noi dimensiuni.

Ei bine, Nuți s-a îndrăgostit de un bărbat pe nume Victor care se pare că era șoferul Anamariei Prodan, iar cei doi au decis să-și ia viața în propriile mâini și să se mute siguri peste hotare.

Lucrurile s-au așezat frumos pentru femeie ce părea că va trăi până la adânci bătrâneți în familia Anamariei Prodan.

Se pare că după plecarea lui Nuți, lucrurile din familia celebră au luat o turnură neașteptată. Anamaria a rămas singură, iar Laurențiu Reghecampf a anunțat că a depus actele de divorț.