Reghe Jr. a izbucnit în lacrimi în public. Anamaria Prodan: „Nu plânge, Bebe! Noi nu plângem decât acasă”

Laurențiu Reghecampf junior a izbucnit în lacrimi la lansarea cărţilor mamei sale. Anamaria Prodan, aflată în plin scandal de divorţ de soţul ei, Laurenţiu Reghecampf, a venit însoţită la lansarea de sâmbătă seara, de fiul său, vizibil emoționat și afectat de ce se întâmplă acum în familia lui.

În vârstă de 12 ani, Reghe junior este marcat de divorţul părinţilor săi. Momentul sfâşietor a venit atunci când Anamaria Prodan a luat cuvântul şi a vorbit în public despre Laurenţiu ­Reghecampf. Juniorul a stat lipit de mama sa la lansarea celor trei cărţi ale impresarei, două autobiografice, intitulate „Da, sunt cea mai bună!’ , şi una dedicată mamei sale, marea artistă Ionela Prodan, trecută în nefiinţă în urmă cu trei ani.

Momentul trist a venit atunci când Anamaria Prodan a luat cuvântul şi a vorbit în public despre Laurenţiu ­Reghecampf. Vizibil afectat, băieţelului i s-au umplut ochii de lacrimi amare.

„Nu plânge, Bebe! Noi nu plângem decât acasă!’, a spus Anamaria Prodan, potrivit Click!.

Anamaria spune că a trecut peste momentul şocant când a aflat de la alţii că soţul său a depus actele de divorţ, cu ajutorul mamei sale, care i-a apărut în vis.

„Am învăţat să iert. Acum nu mă mai doare nimic, m-a durut când a murit mama, când a murit tata, când suferă copiii. Mama mi-a apărut în vis şi mi-a zis să ridic capul sus şi să merg mai departe, să trec odată peste asta. Lui Laurenţiu îi urăm mult noroc în noua lui viaţă’, a declarat Anamaria Prodan, la prima ieşire în public, după ce soţul său a anunţat că a introdus actele de divorţ.

Anamaria Prodan a recunoscut că Laurenţiu Reghecampf abia şi-a mai văzut băiatul în ultimele opt luni şi nici nu-l sună să vorbească cu el.

„Băiatul meu s-a transformat din minunăţia aia de copil, care râdea tot timpul, într-un copil trist, care stă în camera lui şi plânge. Nu vrea să vadă pe nimeni!’, a mai povestit impresara.

În 8 luni, tatăl lui a trecut şi l-a văzut 10 minute! Copilului îi este dor de el… era idolul lui! Bebeto suferă şi cea mai importantă misiune pentru mine este să-l protejez pe el… Nu doresc nimănui, credeţi-mă, să treacă prin ce trecem noi!’, a dezvăluit Anamaria Prodan.

Un capitol dintr-o carte scrisă de Anamaria Prodan îi este dedicat lui Reghe
Titlurile cărţilor lansate de Anamaria Prodan sunt ‘Da, sunt cea mai bună! O viață plină de fotbal și performanță orișiunde’ și ‘Cântecul vieții mele’.

Prima face referire la soţul ei, Laurenţiu Reghecampf. Mai mult, acesta are un capitol întreg dedicat, iar impresara a ținut să precizeze că îi va rămâne mereu recunoscătoare pentru copilul pe care îl au împreună.

„Este viața mea, este o carte în care am pus suflet, o carte în care îmi spun viaţa. Și am un capitol tribut dedicat lui Laurențiu Reghecampf, căruia trebuie să îi mulțumesc pentru acest copil minunat, pentru Laurențiu jr. Am învățat sa iert.

Acum nu mă mai doare nimic, m-a durut când a murit mama, când a murit tata, când suferă copiii. Sunt mândră și sunt fericită că lansez această carte. De fiecare dată când o visez pe mama mea mi se întâmplă lucruri bune.

Mă simt atât de liniștită astăzi, căci moment mai bun pentru această lansară nu putea să vină pentru că, în acest moment, da, sunt cea mai bună, da sunt numărul 1, și, da, sunt o învingătoare și voi merge demnă mai departe alături de copiii mei’, a declarat Anamaria Prodan.

Dubla lansare de carte o emoționează pe Anamaria Prodan Reghecampf, căci de fiecare dată când își amintește de mama ei, nu are cum să nu o încerce un nod în gât. Evenimentul va fi unul de o importanță deosebită pentru impresară, în contextul situației dificile cauzate de despărțirea de Laurențiu Reghecampf.

Anamaria a povestit că femeia care i-a dat viață i-a apărut de multe ori în vis și i-a oferit cele mai bune sfaturi în clipele grele ale vieții.

„Mama mea, în momentul în care mi-a apărut în vis mi-a spus: Gata, ridică-te și mergi mai departe. Nu ai avut și nici nu ai nevoie de nimeni în viața ta. Iar acest lucru m-a făcut în această dimineață să înțeleg că Universul complotează, așa cum zicea mama mea,. Într-adevăr, nu am nevoie de nimeni să merg mai departe.

Am nevoie doar de prieteni adevărați, de oamenii loiali, de oamenii inteligenți, de copiii mei ca să pot merge mai departe și ca să ‘predau’ tuturor lecția despre familie și despre demnitate’, a mai adăugat Anamaria Prodan.