Au făcut anunțul! Când vine valul 5 în România!

Valeriu Gheorghiță a vorbit despre un eventual val 5 al pan.demiei de coro.navirus. El a declarat că există deja o tendință a creșterii numărului de cazuri de CO.VID și în alte țări și nu este exclusă în următoarele luni apariția unei noi tul.pini a coronav.irusului, care să fie și mai con.tagioasă și să genereze un al cincilea val al pan.demiei.

„În Marea Britanie este o tendință de creștere a numărului de cazuri și nu vreau să uităm că suntem în plin sezon rece. Iarna se apropie și oamenii vor sta din ce în ce mai mult în spații închise, vor interacționa din ce în ce mai mult, aerisirea încăperilor se va face mai puțin, iar riscul de inf.ectare evident că va crește, deci nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epi.demiologice să fie în favoarea noastră, ci dimpotrivă”, a precizat Valeriu Gheorghiță, la Digi24.

În cazul în care certificatul verde nu se introduce și pentru anumite categorii profesionale, atunci va fi greu să ajungem la 70 la sută populație va.ccinată nu numai până la sfârșitul acestui an, dar nici în primele luni ale anului viitor, avertizează coordonatorul campaniei naționale de va.ccinare. „Va fi foarte greu să facem acest lucru, pentru că este evident că în perioada următoarelor două luni, situația epide.miologică ar trebui să se liniștească, să se echilibreze. Probabil că în momentul acesta suntem deja într-o perioadă de platou, însă depinde foarte mult de cât de bine sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii bo.lii și cât de mult va crește rata de va.ccinare, dar problema este dacă suntem iarăși dispuși, ca țară, să ne confruntăm cu un viitor val de îmbolnăviri și s-o luăm de la capăt”, a arătat Valeriu Gheorghiță.

„Nu cred că mai putem să ne permitem să repetăm la nesfârșit aceste valuri de îmbolnăviri, pentru că nu este exclus ca în perioada lunilor viitoare să se genereze o nouă variantă virală, care să se asocieze – și vedem că de obicei au fost asociate – cu o creștere a transmisibilității, care să fie mai contagioasă și care poate să fie asociată și cu scăderea protecției imunității care se obține după va.ccinare. Deci, noi trebuie să preîntâmpinăm aceste lucruri”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.

O acoperire va.ccinală mare ne va ajuta să obținel o stabilitate epidemiologică nu doar pentru momentul actual, ci pentru lunile următoare, spune medicul Valeriu Gheorghiță.

În acest mod vom putea „să sperăm la o viață cât mai aproape de normalitate fără să mai avem acest risc de suprasolicitare a sistemului medical, fără ca pacienții cu celelalte afecțiuni cronice, care nu sunt C.OVID, care au alte probleme medicale, acute sau cronice, să mai aibă limitat accesul la serviciile medicale. Cred că avem nevoie cu toții de această siguranță și de o predictibilitate pentru perioada următoare”, a punctat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

„Am redeschis multe centre și am înființat centre noi de vaccinare”
Circa 50% din populația globului a primit cel puțin o doză de va.ccin. Ține de noi să mergem să ne va.ccinăm, capacitate de va.ccinare există, susține Valeriu Gheorghiță. El a spus că experiența ultimelor zile a arătat că centrele de va.ccinare au putut să-și crească repede capacitatea, astfel încât să preia numărul mare de persoane care erau în așteptare. „Practic avem această capacitate de a se crește progresiv. În ultimele zile am redeschis multe centre și am înființat centre noi de vaccinare. Suntem la peste 1.000 de cabinete de va.ccinare la nivel național”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

Reveritor la va.ccinarea în mediul rural, Gheorghiță spune că „pentru noi e foarte important să avem o colaborare bună cu autoritățile locale”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.

„Nu-mi doresc să mai trimitem echipe mobile într-o comunitate și să se întoarcă așa cum s-au dus, adică fără să va.ccineze pe nimeni. Este foarte importantă implicarea reprezentanților comunității locale, începând de la primar și de la cei care se bucură de credibilitate – preot, pastor, învățător, polițist, toți cei care pentru comunitatea respectivă sunt oamenii de bază”, a punctat coordonatorul campaniei de vaccinare.