Detalii de ultima oră! Vacanța de iarnă a elevilor, prelungită

Elevii au avut parte de multe schimbări în ultima perioadă. A fost un an greu pentru ei, cu multe complicații și se pare că există acum probleme și în cazul vacanței de iarnă. Autoritățile au decis ca unii dintre elevi să aibă mai puține zile libere, dar părinții sunt nemulțumiți și cer să fie luate măsuri.

Vacanța elevilor s-ar putea prelungi
Așa cum a anunțat demult timp ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, vacanța de iarnă va fi mai scurtă cu o săptămână pentru elevii de gimnaziu și de liceu. Mai exact, aceștia vor reveni la ore în 3 ianuarie 2022, în timp ce elevii din clasele primare se vor întoarce din vacanță în 10 ianuarie 2022.

Astfel, elevii de gimnaziu, școli profesionale și liceu ar trebui să stea acasă doar o săptămână. Totuși, părinții sunt nemulțumiți de această decizie a autorităților, motiv pentru care au semnat o petiție prin care cer prelungirea vacanței de iarnă până pe data de 9 ianuarie.

Aceștia au folosit drept document de sprijin Convenția asupra drepturilor copilului, în care se precizează că fiecare copil are dreptul la odihnă și la timp liber. În plus, adulții spun că există situații în care o familie are copii atât în ciclul gimnazial, cât și în cel primar, ceea ce ar complica situația și activitățile organizate de familie.

Petiția, semnată de zeci de mii de români
Părinții sunt deciși să facă dreptate în cazul copiilor și s-au mobilizat foarte bine. Petiția a fost semnată deja de peste 43.000 de persoane, pe motiv că nu este vina elevilor pentru că le-a fost impusă o vacanță mai lungă de Paște, că situația a fost de așa natură încât a dat lucrurile peste cap complet.

Cei implicați în acest proiect își motivează decizia, explicând că finalul de semestru este destul de dificil pentru copiii lor pentru că este încărcat cu teze și proiecte, așa că în vacanță au timp suficient pentru odihnă, dar și pentru studiu în liniște.

Structura semestrului al II-lea (17 ianuarie 2022- 10 iunie 2022)

– 17 ianuarie 2022- 14 aprilie 2022: Cursuri;
– 15 aprilie 2022- 1 mai 2022: Vacanța de primăvară;
– 2 mai 2022 – 10 iunie 2022: Cursuri;
– 11 iunie 2022: începe vacanța de vară.