Anuntul facut de Cornelia si Lupu Rednic dupa aproape 30 de ani de casnicie: „Ne certam si…”

Cornelia și Lupu Rednic formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz, care a trecut testul timpului și a rezistat încercărilor. Cei doi au o carieră de succes și un mariaj perfect, dar se pare că ceva le și lipsește: copiii. Mulți se întreabă de ce nu se gândesc soții Rednic la moștenitori, motiv pentru care Cornelia s-a gândit să facă lumină în acest caz.

„Important este sa il tolerezi pe cel de langa tine. Lumea ne zice ca noi avem o relatie perfecta de atatia ani casatoriti. Care este secretul? Nu exista niciun secret. Important este sa il tolerezi pe cel de langa tine si sa-l respecti. Pentru ca fiecare avem parti bune si parti mai putin bune. La un moment dat, esti foarte bine si foarte vesel si te apuca cateodata niste zile din alea proaste de nu te nimereste cu nimic. Daca te intreaba, de ce te intreaba, daca nu te intreaba de ce nu te intreaba.

Deci, nu e bine nicicum. De asta este important sa-l tolerezi pe cel de langa tine, sa-l respecti. In ziua de azi asta lipseste. Toata lumea vrea sa fie sef. Nu poti sa fii sef intr-o casa, intr-o familie. Ne certam si noi, dar ne certam constructiv. Suntem casatoriti de aproape 30 de ani. Cand ne certam nu i-am spus celuilalt vreun cuvant care nu e la locul lui. Asta ne-am impus de la bun inceput si am reusit foarte bine”, a completat Lupu Rednic.

Cornelia și Lupu Rednic nu își doresc copii
Cornelia și Lupu Rednic trăiesc o frumoasă poveste de iubire. Cei doi sunt împreună de aproape 30 de ani și timpul nu i-a separat până acum, deși au mai întâmpinat greutăți. Împart aceeași scenă și tot împreună au descoperit și succesul, dar se pare că nu au pe nimeni care să le moștenească talentul.

De-a lungul timpului, cei doi au fost stresați cu întrebările legate de copii. La un moment dat, artista a decis să clarifice subiectul. Astfel, Cornelia a spus că au decis împreună să nu aibă copii din cauza faptului că nu au timpul necesar pentru a-și asuma astfel de responsabilități. Artista crede că un copil nu îl faci pentru a te asigura că ai pe cineva la bătrânețe, ci decizi să devii părinte atunci când știi că ești pregătit și îi poți oferi celui mic timpul tău.

“Hai sa lămurim o data pentru totdeauna. Am ales sa nu facem copii pentru că suntem foarte mult timp plecați. Nu faci copii cu gândul sa-i ai la bătrânețe. Dacă facem un copil, doi copii, nu o sa ne putem ocupa de ei”, a spus Cornelia Rednic

Cornelia Rednic, probleme de sănătate după ce a slăbit
Cornelia Rednic a dus o luptă grea cu kilogramele în plus. Artista a decis să facă o schimbare și s-a apucat de slăbit, reușind să fie acum mai ușoară cu 33 de kilograme. Celebra interpretă iubește acum sportul, duce o viață sănătoasă și încearcă să se mențină.

Totuși, schimbările fizice au fost mai mult decât se aștepta. Artista a slăbit extrem de mult și brusc și a ajuns chiar să își piardă părul. Pentru că nu a apelat la un nutriționist, ea a avut parte de reacții adverse care i-au dat mari bătăi de cap. A fost nevoită să renunțe la părul ei lung și frumos și s-a tuns scurt, pentru a remedia problema căpătată în urma înfometării.

„Când mi se făcea foame mâncam portocale. Nu discutasem cu niciun nutriționist, ceea ce a fost foarte rău. După trei luni, mă simțeam fără putere și mi-a căzut părul din cap. După ce am slăbit, ajunsesem la 50 și ceva de kilograme, nu mă regăseam. Mi se părea că sunt deformată. Nu mai eram deloc pozitivă. Nu recomand nimănui ce am făcut eu”, a spus Cornelia.