Mioara Velicu este distrusă de durere. A primit cea mai cruntă veste

Îndrăgita interpretă de muzică populară Mioara Velicu este în doliu după ce a m.urit fratele ei, Nicu, în vârstă de 77 de ani. Chiar dacă lumea o știe mereu cu zâmbetul pe buze, artista a suferit destul la viața ei, iar în urmă cu aproape nouă ani și-a pierdut soțul. Atunci, pierderea a fost deosebit de grea, astfel că Mioara Velicu a avut nevoie chiar de ajutor de specialitate din partea unui psiholog.

Mioara Velicu este una dintre cele mai cunoscute și iubite artiste de muzică populară de la noi din țară. În pofida faptului că lumea o știe mereu cu zâmbetul pe buze, viața a pus-o de multe ori la încercare. Mai mult, în urmă cu o zi, interpreta de muzică populară a făcut un anunț extrem de dureros, prin care a transmis că este din nou în doliu.

Mioara Velicu, în doliu după ce a murit fratele ei
O nouă veste tristă din lumea folclorului românesc, care de data aceasta are legătură cu celebra artistă Mioara Velicu. Veritabila doamnă a muzicii populare este îndurerată, după ce fratele său s-a stins din viață. La ceas de seară, îndrăgita interpretă de muzică populară a publicat un mesaj tulburător, prin care a anunțat trecerea în neființă a fratelui său.

Mioara Velicu suferă teribil în urma pierderii suferite în sânul familiei și acum este nevoită să își ia rămas bun de la cel care i-a fost frate, Nicu Velicu. Bărbatul, după spusele Mioarei Velicu, a încetat din viață chiar luni, 4 aprilie, iar peste trei zile, familia, rudele, apropiații și cei care l-au cunoscut pe Nicu vor trebui să își ia adio de la el, conducându-l pe ultimul drum.

„A încetat din viață dragul meu frate. Mor de durere. Înmormânt.area va avea loc joi, 7 aprilie, în satul Ireasca, comuna Gohor, județul Galați, ora 12:00. Dumnezeu să te ierte, dragul meu frate, Nicu Velicu”, a scris Mioara Velicu pe contul de socializare.

Mioara Velicu și-a pregătit deja locul de veci
Referitor la perioada grea prin care trece, vedeta nu a precizat nimic despre cauza mo.rții lui Nicu Velicu. Mai mult, fanii și prietenii virtuali i-au fost alături, așa cum este normal în astfel de momente. În plus, Mioara este pregătită și ea pentru ce este mai rău, deși este bine și are multă poftă de viață. Pentru a le ușura treaba copiilor ei, a decis să își pregătească de pe acum locul de veci. Astfel, artista populară a investit mulți bani într-un mormânt acoperit cu marmură, pentru că vrea ca cei ce o vor vizita după trecerea în neființă să îl privească cu admirație.

„În locul de veci trebuie investit. O casă se devalorizează. Dacă cumva se întâmplă ceva mă îmbolnăvesc și cad la pat, să nu las copiii să se chinuiască. Le-am zis să mă ducă la azil, nu vreau să fiu povara lor, dar nu cred că o să facă fetele mele asta”, a spus Mioara Velicu, care acum este în doliu după ce a murit fratele ei, Nicu.