Românii care nu-și mai pot folosi actele de la miezul nopţii. Sunt obligați să le schimbe de marţi și foarte puțini știu asta

Documentele expirate în timpul stării de alertă au mai putut fi folosite doar până pe 6 iunie 2022. Ce amenzi riscă românii care folosesc buletinul expirat sau circulă cu permisul de conducere expirat?

În timpul stării de alertă, autoritățile au decis ca românii să își poată folosi în continuare documentele personale, chiar și după data expirării acestora.

Starea de alertă a fost ridicată în România pe data de 8 martie 2022, iar cei ale căror documente au expirat au avut la dispoziție 90 de zile pentru a le reînnoi, data limită fiind 6 iunie 2022. Ce se întâmplă de pe 7 iunie 2022 cu cei care folosesc în continuare permisul, buletinul sau alte documente expirate?

Imediat după ridicarea stării de alertă în România, pe 8 martie 2022, autoritățile au atras atenția că documentele expirate trebuie schimbate în termen de 90 de zile, mai exact până pe 6 iunie 2022.

„Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”, arată Legea 55/2020, conform avocatnet.ro.

Astfel, începând cu data de 7 iunie 2022, actele personale expirate în perioada stării de alertă nu mai pot fi folosite, acestea pierzându-și valabilitatea. Românii aflați într-o astfel de situație au avut termen limită până pe 6 iunie 2022 pentru a-și schimba documentele, astfel că începând cu 7 iunie 2022, cei care vor fi prinși asupra lor cu documente expirate vor fi amendați de autorități.

Mai exact, legea prevede ca șoferii ce conduc cu permisul expirat să fie sancționați. În acest caz, Codul rutier impune amenzi cuprinse între 870 și 1,160 de lei pentru conducerea cu permisul de conducere a cărui valabilitate a expirat, faptă care este încadrată în clasa a III-a de sancțiuni.

Cu amenzi se pot alege și cei care folosesc în continuare buletinul, chiar dacă acesta a expirat. În această situație amenzile sunt mai mici, sancțiunile fiind cuprinse între 40 și 80 de lei.

Ce dificultăți pot întâmpina persoanele care nu și-au schimbat buletinul sau permisul după data expirării?
Pe lângă amenzile pe care le pot primi din partea autorităților, românii care au documente expirate în timpul stării de alertă pot întâmpina o serie de alte dificultăți.