Unul dintre cele mai mari mistere din ultimii ani, de pe teritoriul României, și-a găsit răspunsul într-un bilet de adio. Vorbim despre moar.tea Mădălinei Manole, iar detaliile sunt halucinante!
Pe data de 14 iulie 2010, chiar de ziua ei, Mădălina Manole a ales să-și pună capăt zilelor. Artista a lăsat în urma ei nu numai durere, ci și întrebări fără răspuns. Multă vreme, posturile de televiziune și ziarele au vorbit despre motivul pentru care aceasta a recurs la gestul șocant.
Zvonurile și presupunerile au dispărut la fel de repede pe cât au apărut, odată cu publicarea biletului de adio pe care îndrăgita artistă l-a scris cu puțin timp înainte de a se sinuci.de.
În biletul de adio se arată adevăratul motiv pentru care Mădălina Manole nu a mai dorit să trăiască și să lupte în continuare.
„Fata cu părul de foc” și-a așternut, pe foaie, ultimele gânduri, înainte a se sin.ucide. Mădălina Manole a descris starea în care se afla și a vorbit și despre copilul pe care l-a lăsat în urmă.
„Mi-a dăruit Dumnezeu – cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, – cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, – cei mai buni si sacrificaţi părinţi din lume, – frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu!”, așa a început Mădălina Manole biletul de adio.
Era conștientă de persoanele minunate pe care le avea în viață, și totuși, din biletul de adio înțelegem că Mădălina Manole suferea de depresie. Artista se simțea neputincioasă și abandonată.
„Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos! Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea (…)”, mai apărea în biletul de adio.
La final, când clipa morț.ii se apropia, Mădălina Manole a menționat că „nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu, voi toţi mă iubiţi şi mi-aţi arătat lucrul acesta mereu, tot timpul! Și totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa! Aşa gândesc eu, aşa trebuie! Cum să închei rândurile astea? Cum? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi, dar şi la ce să fac să nu mai fiu!”.
