Iulia Vântur și Salman Khan, pregătiți de nuntă! Unde vor merge în luna de miere

Iulia Vântur a făcut declarații neașteptate despre relația ei cu Salman Khan în cadrul unui mare eveniment monden. Mai exact, vedeta a declarat că se vede pregătită pentru a face pasul cel mare cu iubitul ei, iar asta nu este tot. A dezvăluit și unde o să meargă în luna de miere!

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Iulia Vântur trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu celebrul actor, Salman Khan, pentru care a părăsit România în urmă cu câțiva ani și s-a reprofilat către India.

Se iubesc cu foc de mai bine de zece ani, astfel că mulți se întreabă când vor face pasul cel mare și anume căsătoria. Ei bine, Iulia Vântur a dat de înțeles în cadrul unui eveniment monden că are acest lucru în planurile din viitorul apropiat.

Ba mai mult decât atât, potrivit surselor Antena Stars care au fost prezente la fața locului, Iulia Vântur știe deja unde o să își petreacă lună de miere. Vedeta și Salman Khan au ales ca și destinația de vis unde vor să meargă după fericitul eveniment chiar Bora Bora.

Ei bine, se pare că de la începutul anului și până acum lucrurile au luat o altă întorsătură în relația de cuplu a Iuliei Vântur și iubitul ei, asta fiindcă la începutul anului 2022, vedeta a abordat acest subiect și a dezvăluit că nu este un pas important pentru ei.

„Sunt de părere că e mai important cum se simt oamenii unul lângă celălalt. Să petreci timp împreună e mai important ca orice. La un moment dat, mi s-a pus continuu această întrebare. Până și părinții mei m-au întrebat când am de gând să mă mărit. Am întrebat-o pe mama: ”Își dorești să mă vezi fericită sau îți dorești să mă vezi căsătorită?” A fost ultima dată când mi-a mai pus această întrebare. Așa că sunt de părere că e mai important să fii fericită lângă cineva și să petreci timp de calitate cu el și să ai o conexiune bună cu el”, a declarat Iulia Vântur.

De asemenea, nici celebrul actor nu a demonstrat pe atunci că își dorește să se însoare cu Iulia Vântur, astfel că a declarat în cadrul unei emisiuni că nu crede în puterea unui act în relația lor.

„Nu cred în căsătorie. Cred că este o instituție pe cale de moarte. Nu cred deloc în asta. Companie? Da”, a declarat Salman Khan.