Fuego a confirmat, în sfârșit! Artistul s-a săturat să tot ocolească răspunsul: „E adevărat 100%”

Paul Surugiu, cunoscut drept Fuego, este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, însă multe detalii cu privire la viața privată a acestuia sunt încă necunoscute. Oricum, îndrăgitul interpret și-a căpătat un binemeritat renume, conturat în timp, prin muncă susținută. Mai mult, pe lângă muzică, Fuego este și pictor dar și un actor talentat. Artistul a debutat în urmă cu 28 de ani la Festivalul de la Mamaia și are lansate până acum peste 30 de albume de studio. De asemenea, a înregistrat peste 600 de cântece și a fost recompensat cu cinci discuri de aur și două de platină.

Artistul a avut o copilărie dificilă
Fuego este unul dintre cei mai ascultați artiști în perioada Sărbătorilor de iarnă! Cu siguranță nu există român care să nu fi auzit celebra lui piesă „Împodobește, mamă, bradul!”, cu care a ajuns în topuri. Și totuși, artistul a mărturisit că acest obicei îi este străin, iar motivul l-a recunoscut singur.

Paul Surugiu a povestit că a avut o copilărie dificilă, iar banii de Sărbători erau foarte puțini. Artistul a mărturisit că nu și-a permis niciodată să împodobească bradul. Acesta a mai declarat că drumul spre celebritate a fost foarte greu și nu s-a îmbogățit peste noapte.

„Nu pot să uit momentele astea. Eu am luat-o de la zero, eu nu am ajuns peste noapte artist. Mama e totul pentru mine, că datorită ei sunt ceea ce sunt. Sfaturile ei au fost întotdeauna binevenite pentru mine. Tot timpul mama mi-a spus să nu mă schimb și să nu am fițe de vedetă și lucrul ăsta se vede pe mine. Eu sunt la fel de când eram copil”, a spus Fuego.

Fuego nu a împodobit niciodată bradul
Dacă în trecut s-a lovit de multe lipsuri, acum Fuego declară că o mare bucurie a lui e să își ajute mama financiar. De asemenea, el mai spune că aceasta este cea mai bună prietenă a lui. Referitor la piesa „Împodobește, mamă, bradul!”, aceasta este doar o poveste, iar artistul visează din tinerețe la acest moment. Fuego a declarat că nu a decorat niciodată un pom de Crăciun și că nu cunoaște cu adevărat acest sentiment.

„Poate nu o să vă vină să credeți, dar este adevărat 100%. Paul Surugiu – Fuego -, nu a împodobit vreodată bradul până acum! Este pentru prima oară când Fuego împodobește un brad de Crăciun! Lucru ăsta și eu l-am aflat pentru prima dată, nu știam”, a exclamat Cătălin Măruță, care l-a avut invitat în emisiune.

Artistul a mai mărturisit că părinții săi nu și-au permis să-i cumpere un cadou de Crăciun și a încurajat oamenii să se bucure de această sărbătoare așa cum este ea. Fuego a povestit că cel mai important lucru este să petreci timpul cu cei dragi.