De ce s-a separat Jean Gavril de soția

Jean Gavril și soția sa, Bianca, formează un cuplu de nouă ani. Cei doi s-au îndrăgostit în vremea liceului și de atunci sunt împreună. Au reușit să construiască o familie frumoasă și totul este roz acum în viața lor, însă au existat și momente dificile. Cum ar fi cea în care au fost nevoiți să stea despărțiti vreme de patru ani.

Jean Gavril și Bianca sunt împreună de nouă ani, însă, timp de patru ani au stat separați. Mai exact, cei doi au fost nevoiți să se adapteze la o relație la distanță. După terminarea liceului, Bianca a ales să plece la facultate în străinătate, iar Jean a rămas în București. Au fost momente grele în relația lor, dar cum iubirea era mare au reușit să treacă peste tot

Jean și Bianca se bucurau de momentele în care se vedeau și profitau din plin de el. Mai mult, după trei ani de relație, Jean Gavril a făcut pasul cel mare și a cerut-o în căsătorie pe iubita lui.

„Când am terminat liceul, Bianca a plecat la facultate în Marea Britanie. La acel moment, noi eram împreună de șase luni, dar am intrat în panică pentru că, ea fiind plecată, m-am gândit că o voi pierde. Era, până la urmă, fata de care mă îndrăgostisem din prima zi de liceu, când o văzusem îmbrăcată într-o cămașă albă și o pereche de blugi.

Dar amândoi am fost foarte implicați în a construi relația noastră, astfel că au urmat patru ani de iubire mai mult la distanță, cât Bianca a fost la studii în Manchester. Nu a fost deloc ușor, dar am reușit să trecem împreună peste toate problemele. După primii trei ani de relație, ne-am logodit, iar după alți trei ne-am căsătorit”, a declarat Jean Gavril.

„Toată lumea a zis că nu o să reușim”

Jean Gavril a admis că relația la distanță a fost destul de greu de gestionat, însă atunci când iubești cu adevărat orice e posibil. Cei doi și-au dorit mult să facă lucrurile să funcționeze și au și reușit. Acum spun că au relația perfectă, iar de când fetița lor a venit pe lume, tabloul s-a întregit și familia este completă.

„Sunt un om echilibrat.  Am o viață personală echilibrată alături de soția mea, Bianca, de la care am învățat foarte multe lucruri. Ne învățăm unul pe altul chestii.  Mă cunosc și știu că și dezechilibrul poate fi productiv.

Eu în ăia patru ani am avut de trăit pe partea asta de dragoste… ce trăiesc alții în trei ani, eu trebuia să trăiesc în trei zile. În weekend, cât timp ne vedeam. Trebuia să stau singur în București. Toată lumea a zis că nu o să reușim și vreau să fac din relația asta pe care o am, un model. Nimic nu este ușor, dar unde există dorință, se poate. Există vulnerabilitate la bărbați sau niște concepte din astea prin care am trecut și culmea, te fac mai puternic”, a mai spus Jean Gavril, în cadrul unei emisiuni.