Pensie de la stat pentru cei care au cotizat mai puțin de 15 ani

Pensie de la stat pentru cei care au cotizat mai puțin de 15 ani. Iată care sunt actele necesare pentru dosarul de pensie.

Pensie de la stat pentru cei care au cotizat mai puțin de 15 ani.

Iată câți bani poți să iei în cazul în care ai mai puțin de 15 ani vechime în câmpul muncii.
Pensie de la stat pentru cei care au cotizat mai puțin de 15 ani

Un nou proiect de lege prevede ca cei care au cotizat mai puțin de 15 ani, vor putea beneficia de pensie. Atunci când vor avea limita de vârstă necesară pentru pensionare, vor primi de la stat un cuantum de 40% din salariul minim brut, plus 1% pentru fiecare an de muncă.

De asemenea, va exista o diferență între cei care au contribuit 10- 15 ani și persoanele care au plătit taxe mai mult de 15 ani. Astfel, cei din urmă vor avea un venit format din 45% din salariul minim brut, precum și 1% pentru fiecare an de vechime.

Pensionarii care au plătit taxe mai puțin de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizația socială minimă ei opt opta pentru a primi venitul maxim.

Cei care nu doresc această recalculare, vor rămâne la suma provenită din calculul existent.

Proiectul de lege nu va fi valabil pentru pensionarii care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă și au realizat stagiul minim cuprins între 10 și 15 ani, conform legislației în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepție este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii.

Opțiunea de a alege între pensie și indemnizația socială minimă
Noul proiecte de lege vine cu ceva nou pentru pensionari, cu privire la venitul încasat. Aceștia pot alege între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea legii.

„O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii.

Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee”, a anunțat Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Actele necesare pensie pentru limita de vârstă
*carnetul de muncă (original şi copie)
*carnetul de muncă pentru membrii CAP (original şi copie);
*carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
*alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;

*actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie);
*livretul militar (original şi copie);
diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
*dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
*cerere pentru înscrierea la pensie;
adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
*adeverinţa privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale, în original,
procura specială, pentru mandatar (original şi copie);
*acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.