Din ce face bani „cea mai frumoasă femeie din România”. Afacerea cu care a dat lovitura

Lena și Gabi Enache s-au cunoscut pe vremea când fostul jucător de la FCSB era însurat. Între timp, a divorțat de prima soție, Mădălina, și s-a recăsătorit cu Lena, femeia care i-a dăruit și un băiețel, pe Edan. Dacă în urmă cu ceva timp Lena făcea furori ca și fotomodel, acum, ea câștigă bani frumoși din afacerea pe care a dezvoltat-o.

Înaltă, cu trup pe fotomodel, cu un zâmbet irezistibil, Lena Enache atrage privirile oriunde merge și nu trece neobservată. Fostul model are o căsnicie fericită, fotbalistul Gabriel Enache are întotdeauna numai cuvinte de laudă la adresa ei, numind-o chiar „cea mai frumoasă femeie din România”, în cadrul unui interviu.

Cu ce se ocupă Lena Enache
Mai mult, frumoasa blondină este pasionată și de gătit, motiv pentru care și-a deschis și o afacere în acest domeniu. Mai exact, are un business axat în mare parte pe ceea ce ține de dulciuri, bazat pe prepararea cozonacilor, pe care de altfel îl și promovează prin intermediul rețelelor sociale. Lena Enache este expertă în prepararea cozonacilor, iar brandul său se numește Cozofino.

„Mă pricep la de toate în bucătărie, dar mi-a plăcut mai mult partea aceasta de cofetărie/patiserie, pentru că pot să-mi las amprenta personală în preparatele pe care le fac. Cred că am reușit asta în cozonacul meu care a devenit faimos!”, spunea tânăra antreprenoare, relatează prosport.ro.

Deși blondina adoră să stea în bucătărie, se pare că soțul ei nu este de aceeași părere: „La bucătărie urăsc foarte mult ce face. Ea gătește foarte mult și face deserturi, dar lasă buretele de spălat vase în chiuvetă. E specială! Lasă apa pornită și pleacă prin casă. Uneori, are gura mare.

Sunt norocos pentru că, așa cum am mai spus, putea avea tot ce-și dorește și poate ajunge oriunde vrea. Trebuie să mai lucreze un pic la ambiție, acceptă cam greu sfaturile mele”, a spus Gabi Enache, în podcast-ul Anamariei Prodan.

Gabi Enache și Lena s-au cunoscut în perioada în care fostul fotbalist de la FCSB era căsătorit cu Mădălina, cu care are și o fetiță, pe nume Anais. A divorțat de soție în 2017 și s-a căsătorit civil în același an cu Lena. Cei doi au împreună un băiețel (de 6 ani), care o are ca nașă pe impresara Anamaria Prodan.