Casa de 44 de metri patrati

Pentru ca tot mai multi romani vor proiecte de case mici, care sa se construiasca rapid si sa nu fie prea costisitoare, va prezentam o casa micuta, cu o suprafata utila de 44 de metri patrati.

Casa are un living, un dormitor, baie si bucatarie, iar ca spatiu de recreere – o frumoasa terasa exterioara cu acces din camera de zi. Pentru ca este o locuinta care se poate ridica si amenaja cu un buget redus, camerele nu sunt prea mari. Insa un mobilier minimalist si ceva atentie la detalii pot oferi spatiul si confortul necesare chiar si unei familii cu un copil.

Intrarea in locuinta se face printr-un mic hol, in stanga caruia se afla dormitorul de 8,5 metri patrati. Practic, este loc in camera pentru un pat confortabil si un dressing pe tot peretele. Vizavi de dormitor este baia, care are o suprafata de 6,4 metri patrati.

In zona din spate a casei au fost amenajate camera de zi si bucataria, care au impreuna 23 de metri patrati. Este suficient spatiu pentru gatit si relaxare, iar in zilele cu vreme frumoase, familia poate iesi direct pe terasa care poate da spre gradina, de exemplu.

Casa ar urma sa fie construita pe o fundatie din beton. Este indicat sa optati pentru o zidarie din BCA de 24 cm si un interior tencuit cu mortar, tinci si zugravit cu vopsea lavabila. Exteriorul poate fi placat cu vata bazaltica de 10 cm grosime si finisat cu tencuiala decorativa, iar pentru acoperis se va folosi tigla metalica.

Pe site-ul pe care apare proiectul acestei case, sunt trecute si cateva estimari privind costruile. Astfel, manopera ar fi cam 5.000 de euro si exista si informatii despre o firma care ar ridica si finisa locuinta pe bani putini, costurile totale urmand sa ajunga la 14.000 de euro.

La acestea se adauga, desigur, pretul proiectului, al terenului si al conectarii la utilitati. Va recomandam ca, daca v-ati decis ca aceasta este casa pe care v-o doriti, sa mergeti cu proiectul cumparata la o firma specializata pentru a va calcula pe loc costurile si pentru a va face o estimare „la rosu” sau „la cheie”.

Sursa: casepractice.ro