Cum se curăță fierul de călcat

Uneori din neatenție, pe talpa fierului de călcat apar pete de arsură care pot reprezenta o problemă. Cel mai probabil, am setat o temperatură prea mare când am călcat un articol textil sintetic. Însă nu trebuie să vă speriați deoarece această problemă poate fi rezolvată.

Curățarea fierului de călcat de arsura de pe talpă trebuie făcută regulat pentru a preveni deteriorarea sa. Deși este un dispozitiv folosit frecvent în gospodărie, fierul de călcat este de cele mai multe ori neglijat. Și ne referim aici tocmai la curățare și întreținere.

Cum se curăță fierul de călcat
Privește cu atenție talpa fierului de călcat! Aceasta a căpătat o nuanță mai închisă? Ei bine, acest lucru este cauzat, în general, de călcarea materialelor sintetice. Problema este că, la un moment dat, îți vei distruge hainele fără să vrei atunci când le calci. Și aceasta deoarece nu ai curățat fierul de călcat. În continuare vă prezentăm cele mai bune soluții pentru curățarea arsurii de pe talpa fierului de călcat.

Oțetul alb. Acest produs foarte util în gospodărie este eficient și pentru curățarea arsurii de pe fierul de călcat. Acizii din compoziția sa facilitează curățarea și îi redă suprafeței fierului luciul său natural. Iată cum se folosește. Trebuie să încălzești o cantitate mică de oțet alb și să freci talpa fierului cu o cârpă sau cu un burete. Apoi verifică găurile pentru abur de pe talpă. Acestea se curăță cu ajutorul unui bețișor de ureche înmuiat în oțet.

Sarea gemă este un produs foarte util pentru curățarea arsurii de pe fierul de călcat. Iață ce trebuie să faceți. Puneți o cantitate generoasă de sare pe o bucată de ziar. Încălzește fierul de călcat și freacă-l bine de bucata de ziar cu sare pe toată talpa. Fă acest lucru până dispare toată murdăria. Petele de arsură se vor depune pe ziar.

Pasta de dinți este o soluție alternativă la curățarea arsurii de pe talpa fierul de călcat. Acest produs este numai bun pentru îndepărtarea petelor închise la culoare. Pentru aceasta trebuei să pui puțină pastă de dinți pe talpa rece a fierului de călcat și șterge-o cu o cârpă curată. Pornește apoi funcția de aburi și lasă fierul să stea așa timp de cinci minute. Când s-a încălzit, curăță talpa fierului cu o cârpă și îndepărtează orice urmă de pastă.

Alte metode la îndemâna oricui
Ceara de lumânare reprezintă o altă soluție eficientă pentru curățarea arsurii de pe fierul de călcat. Această substanță extrage petele dificile și lasă baza fierului curată și lucioasă. Pentru aceast trebuie să pornești fierul de călcat și să freci o lumânare pe zonele pătate. Asigură-te că acesta are o temperatură suportabilă atunci când ștergi ceara cu o cârpă moale. Dacă nu reușești să cureți toată murdăria în acest fel, aplică și puțin oțet.

Și detergentul de rufe este util pentru curățarea arsurii de pe fierul de călcat. Dar atenție, folosiți-l doar în cazul în care acesta are o talpă antiaderentă. Pentru aceasta trebuie să amestecați detergentul cu puțină apă caldă. Apoi înmoaie o cârpă în acest lichid și freacă talpa fierului.

Combinația dintre oțet și bicarbonat de sodiu se dovedește a fi încă o dată extrem de utilă în gospodărie. Reacția dintre cele două produse ajută la îndepărtarea petelor de pe fierul de călcat, lăsând în urmă o suprafață fină și lucioasă. Înainte de a încerca acest truc, ai grijă ca dispozitivul să nu fie conectat la priză, iar talpa să fie rece.

Cum se curăță fierul de călcat cu bicarbonat și oțet. Trebuie să amesteci apă și oțet în părți egale. Înmoaie o cârpă în acest lichid și presară bicarbonat de sodiu deasupra. Freacă bine talpa fierului cu cârpa umedă, folosind mișcări circulare pentru a facilita curățarea.