Delia și-a luat o nouă casă

Când vine vorba despre lux și opulență, Delia e cap de listă! Artista nu a stat prea mult pe gânduri și și-a mai cumpărat încă un penthouse! Câte milioane de euro a scos jurata de la ”X Factor din buzunar? Vei rămâne surprins la ce sumă s-a ridicat noua achiziție a familiei Matache-Munteanu!

Delia cu siguranță nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind în topul celor mai bune voci din România. O artistă iubită de toată lumea, un timbru aparte pe care nu ai cum să-l uiți, când vine vorba despre lux și opulență, blondina este cap de listă. Jurata de la ”X Factor” nu a stat prea mult pe gânduri și și-a luat o nouă casă!

Delia și-a luat o nouă casă
Mai exact, încă un penthouse. Și dacă vă gândiți că este vorba despre o sumă așa, modică, ei bine, luați loc, căci veți avea un șoc! Delia a scos din buzunar nu mai puțin de 3 milioane de euro pentru noua sa achiziție, care face parte dintr-un proiect foarte cunoscut de la noi din țară, potrivit profit.ro.

Noua locuință de poveste a celebrei cântărețe este de 575 de metri pătrați și se va întinde pe etajele 19-20 ale unuia din cele două turnuri ce vor fi construite, înalte de 77 de metri, din nordul Capitalei. Răzvan Munteanu, soțul Deliei, a declarat că știa dinainte acest proiect și de o bună perioadă de timp căutau să se mute, însă nu găsiseră nimic care să se identifice cu dorințele lor.

Răzvan Munteanu: ”Caracterul de unicitate ne-a atras”
În momentul de față, Delia și Răzvan locuiesc într-un penthouse de 1 milion de euro, tot în zona de nord a Bucureștiului.

„Cunosc foarte bine proiectul. Îmi place pentru că are toate caracteristicile unui penthouse adevărat: suprafața, înălțime de 6 metri în living, este cel mai înalt bloc de locuințe din zona de nord și priveliștea este spectaculoasă, ai vedere la parc și lacuri, vezi tot nordul. Caracterul de unicitate ne-a atras. Intenția este să ne mutăm, dar nu pot să nu iau în calcul apariția unei oferte mai bune de vânzare.”, a declarat Răzvan pentru sursa citată.