Decizia de 350.000 de euro luată de Anamaria Prodan. Gestul vedetei l-a încântat pe soţul său, care i-a făcut un cadou de 4 milioane de euro

Anamaria Prodan a investit o avere în renovarea vilei sale din Pipera. 350.000 de euro a investit vedeta în casa sa pe care a transformat-o într-un adevărat Palat.

După ce a venit din Dubai, Anamaria Prodan a decis să îşi renoveze vila din Pipera. A angajat o echipă de muncitori, un designer şi a redecorat casa într-un stil arăbesc. Noul mobilier este de lux şi a fost adus din Turcia şi Dubai. Numai acesta a costat 150.000 de euro, scrie Click.

200.000 de euro a cheltuit Anamaria Prodan pentru renovarea şi lambrisarea specială care este din lemn alb cu fir de aur. Decizia Anamariei Prodan l-a încântat pe soţul ei, care este învăţat cu luxul din zonele arabe, acolo unde antrenează.

Anamaria Prodan are o avere incredibilă şi a făcut investiţii importante pe toate continentele. Vedeta şi soţul ei, Laurenţiu Reghecampf, nu se uită la bani când vine vorba de cumpărat case şi accesorii de lux.

În acest an, Anamaria a avut parte de o surpriză extravagantă de la tehnicianul arabilor de la Al Ahli. Reghecampf i-a cumpărat un apartament în cea mai înaltă clădire din lume.

Locuinţa de cinci stele din Dubai, din celebrul Burj Khalifa, a costat nu mai puţin de 4 milioane de euro. Apartamentul este dotat cu toate necesitățile: o zonă de relaxare, o zonă de luat masa și o bucătărie, plus dormitoarele, livingul şi balconul cu o o priveliște fantastică.

Anamaria Prodan a dezvăluit ce avere are. Obişnuită de mică să ducă o viaţă luxoasă, impresara susţine că are în conturi între 50 şi 100 de milioane de euro. „Eu fac parte din ăia din Forbes care nu vor să apară”, susţine soţia lui Laurenţiu Reghecampf.