Cât a costat rochia pe care Simona Halep a purtat-o la petrecerea de logodnă

Logodna Simonei Halep a fost anunțată în luna iunie, atunci când sportiva a mărturisit că este foarte fericită să accepte cererea în căsătorie a partenerului său de multă vreme, Toni Iuruc. Cei doi au o relație din anul 2018, și au făcut-o publică în 2019, după ce Halep a câștigat turneul de Grand Slam de la Wimbledon. Anunțul logodnei a venit în contextul unei conferințe de presă în care sportiva a vorbit despre accidentarea pe care o suferise recent (și care a împiedicat-o să participe anul acesta la turneele sale favorite, dar și la olimpiada de la Tokyo).

Întrebată de reporteri dacă s-a logodit, aceasta a confirmat. „A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine. Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit! Mă bucur pentru că am făcut pasul deja, este un moment foarte foarte frumos din viața mea.”

Vineri, 23 iulie, logodna Simonei Halep a fost celebrată prin intermediul unei petreceri la casa în care locuiește aceasta acum, după tradiția machidonilor, însă petrecerea a fost confundată cu o nuntă de majoritatea presei românești. Viitoarea mireasă a purtat o rochie roșie de cocktail de la casa italiană Valentino – modelul, o rochie scurtă cu o singură mânecă, este comercializat în jurul sumei de 2.000 de euro.

Ulterior, au apărut și câteva imagini de la logodna Simonei Halep, o petrecere discretă, doar între apropiați, iar pe 25 iulie sportiva însăși a postat câteva imagini de la eveniment, pe care le poți vedea în galeria de mai sus. Surse din anturajul lui Halep spun că nunta propriu-zisă va avea loc în luna septembrie, însă Halep nu a făcut încă declarații în acest sens.