Laura Lavric a spus câți bani câștigă la o nuntă. „Cine mă vrea, să deschidă punga! Cânt câte două ore”

Laura Lavric este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică populară din România. Pe 20 septembrie, artista a împlinit 75 de ani. În continuare susține concerte, merge și la evenimente private. Nu s-a ferit și pentru impact.ro a dezvăluit câți bani câștigă la o nuntă pentru o cântare de două ore.

La nunți, la botezuri, la aniversări, Laura Lavric este invitată. Nu cântă gratis, ci cere 3.000 de euro pe două ore în care interpretează diferite piese din repertoriul ei.

Artista de muzică populară e însoțită la toate acestea de fiul ei, el se ocupă cu partea tehnică, iar ea cântă live.

„Am început cântările acum 2 luni, țin petrecerile de vinerea până lunea. Nu pot să scad la bani, că tot atâta muncesc, ca-n alți ani. Cine mă vrea, să deschidă punga! Merg cu fiul, cânt câte două ore. Luăm cam 3.000 de euro, el îmi pune negativul, îmi știe repertoriul. Duminică mai am două nunți, pe 1 și 2 octombrie sunt așteptată la Roma, dar să văd dacă se va mai merge acolo”, a declarat ea pentru sursa menționată mai sus.

Și Laura Lavric, la fel ca toți ceilalți cântăreți din România, a stat pe bară luni de zile din cauza pa.ndemi.ei.

În urmă cu doar câteva zile, Laura Lavric și-a sărbătorit ziua de naștere. A împlinit 75 de ani, dar nu simte această vârstă. Este energică și muncește cu pasiune la fel ca în tinerețe. Pentru a se întreține în formă, Laura Lavric are câteva secrete.

„Să știți că nu mă duc la cosmetică, merg doar la coafor, ca să-mi vopsesc părul, genele și sprâncenele. Nu mă fardez ziua, mă dau doar cu puțin ruj.

Și nu folosesc vreo cremă de firmă mare, ci mă dau doar cu d-aia, din cutie albastră de tablă, mă învățase o solistă, în turnee, dar eu o mai îmbunătățesc cu vitamina A, uleioasă, de la farmacie”, a mai declarat ea pentru Impact.