Un medic din Iași lasă angajaţilor săi o avere de 20 de milioane de euro. Cum se vor împărți banii angajaților

Un medic extrem de cunoscut din Iași a luat o hotărâre la care nimeni nu s-ar fi așteptat. A decis să le lase angajaților lui o avere estimată la aproximativ 20 de milioane de euro. Christache Zanoschi este fondatorul unei fabrici de medicamente celebră.

Medicul ieșean Christache Zanoschi a luat o decizie prin care a uimit pe toată lumea. Acum este totul oficial! Le va lăsa toată averea sa angajaților, fiind extrem de recunoscător pentru tot ce au făcut ei pentru el.

Christache Zanoschi a și explicat de ce a luat o astfel de hotărâre. Medicul ieșean a mărturisit că dorește să îi răsplătească pe toți angajații lui, deoarece au fost alături de el încă din prima clipă și l-au ajutat să pornească afacerea, de la zero.

Medicul de la Iași a mărturisit că a primit mai multe oferte pentru această firmă, însă le-a refuzat pe toate și dorește în continuare ca averea să fie împărțită între angajații care i-au fost mereu aproape și l-au sprijinit până când visul lui a devenit realitate.

”Nu s-a pus problema să ies pe piaţă şi să îmi ridic poalele în cap şi să vând.

Au venit alţii şi au întrebat şi le-am spus că nu e de vânzare. Punem punct şi nu discutăm despre asta. Noi am primit altfel de educaţie, generaţia asta mai în vârstă. E normal să primească şi angajaţii mai mult.

Noi toţi facem eforturi uriaşe pentru a plăti taxe, pensii speciale, salariile bugetarilor şi ale altora care trăiesc pe seama noastră. Pentru un om care primeşte 2.000 de lei, de fapt, firma cheltuieşte cu el 3.600 de lei. Este cumplit ce se întâmplă. Nişte nenorociţi care nu se implică, este o mizerie uriaşă”, a declarat Zanoschi, conform Adevărul.

Cum o să se împartă averea
Christache Zanoschi a mai spus că fiecare angajat va primi părţi sociale și că atunci când a dat vestea cea mare, multe persoane au crezut că este o simplă glumă, însă iată că medicul s-a ținut de cuvânt.

Fiecare persoană va primi în jur de 200- 300 de mii de euro.

”Fiecare va primi părţi sociale, trebuie să vedem condiţiile în care se va face. Eu am decis asta de mult, dar alţii nu au luat-o în serios. Noi avem multe produse care sunt de o calitate excepţională. Nu le putem vinde aşa cum ar trebui. Sunt firmele străine care vin cu tot felul de produse şi ne iau faţa. Colegii s-au implicat foarte mult, sunt foarte multe date care trebuie gestionate, avem multe controale.

Am încercat să facem ceva de calitate care ajută şi asta e o satisfacţie. Personalul care are studii superioare va avea alt statut, ceilalţi mai puţin, fiecare cât a muncit”, a mai spus medicul, pentru aceeași sursă.