Anamaria Prodan a făcut mărturisiri răvăşitoare, cu lacrimi în ochi: „Asta este…”

Anamaria Prodan trece printr-o perioadă de coşmar. Vedeta este, de aproape un an, în plin scandal de divorţ cu Laurenţiu Reghecampf. Până să ajungă la Tribunal, în cel de-al treilea termen al procesului, agentul de jucători va trece printr-un alt moment extrem de dificil. Pe 16 aprilie se împlinesc patru ani de când mama ei, regretata cântăreaţă Ionela Prodan, a încetat din viaţă după o lungă suferinţă.

Anamaria a precizat că nici acum nu şi-a revenit şi că acel episod a fost marea dramă din viaţa ei. A ţinut să asigure că nici măcar nu există termen de comparaţie cu problemele pe care le are în căsnicia cu antrenorul Universităţii Craiova.

Impresarul a vorbit, cu lacrimi în ochi, despre ceea ce a reprezentat pentru ea fosta interpretă de muzică populară. Timp de un an şi jumătate şi-a dus mama la zeci de medici, dar din păcate aceştia nu au putut să îi salveze viaţa.

„Au trecut patru ani, dar tot îmi este greu, nu mă pot obișnui cu gândul. Memoria ei trebuie să rămână întotdeauna vie. Asta este, de fapt, marea dramă a vieții mele, nu divorțul. Nu Reghecampf, nu probleme cu alți manageri, nu problemele din fotbal. Moartea mamei mele este drama vieții mele și a copiilor mei„, a declarat Anamaria Prodan pentru fanatik.ro.

Anamaria Prodan se va duce în această săptămână la mormântul mamei ei, Ionela Prodan, în Cimitirul Bellu. Îi va lua alături de ea şi pe copiii ei.

„Încă ne organizăm cu evenimentul, nu am toate detaliile. Voi duce pachetele la căminele de bătrâni. Momentan am stabilit să facem pachetele cu mâncare de post, atât. Nu știu exact numărul lor, nu am făcut un calcul exact, dar vor fi destul de multe.

În ziua în care s-a petrecut tragedia, vom merge și la cimitir, pentru slujba de pomenire. Vom face ceea ce este creștinește, mama era credincioasă.

Ne pregătim de momentul în care o vom pomeni. Vor veni și fetele în țară. Ziua în care a murit mama mea marchează, într-un fel, și ziua de naștere a fetei mele mai mari, Rebeca. Ea este născută pe 19 aprilie„, a mai spus Anamaria Prodan cu lacrimi în ochi, la aproape patru ani după ce Ionela Prodan a murit.

Când va fi următorul termen în procesul de divorț
A fost o atmosferă încinsă la Buftea, la prima confruntare între Anamaria Prodan şi Reghecampf. Antrenorul a fost însoțit de fiul pe care îl are din prima căsnicie, Luca. Fiica Anamariei Prodan, Sarah Dumitrescu, a început să plângă după ce l-a văzut pe Luca, cel cu care avea o relaţie extrem de apropiată. Agentul de jucători a răbufnit și și-a acuzat soțul de reacții nepotrivite în sala de judecată.

”La Tribunal nu s-a întâmplat nimic în afara unui termen, așa cum prevede legea, pentru ca părțile să aibă timp să se gândească. Va fi un nou termen pe 16 mai”, a reacționat antrenorul Universității Craiova.

Vestea nu are cum să fie pe placul iubitei lui Reghecampf, care este însărcinată. Corina Caciuc urmează să nască la începutul lunii viitoare, înainte ca antrenorul să fie divorțat. În condițiile date, lovitura este una importantă din moment ce copilul nu va putea lua numele tatălui său.