A murit Daniel Tol! Si iubita lui a incetat din viata! Când vei afla cine sunt…

Iulia și Dănuț sunt doi tineri care au murit în accidentul grav de mașină de la Pasajul Michelangelo, din Timișoara. El era cunoscut ca fiind un geniu al roboticii, însă nu a mai apucat să aibă o carieră de succes, deoarece destinul a avut alte planuri pentru el.

Un accident rutier cumplit a îngrozit România, iar veștile tragice au continuat să apară imediat după. După ce mașina în care se aflau a fost zdorbită de un impact violent, Dănuț și Iulia au murit imediat. Autoturismul era condus de un alt tânăr de 21 de ani, care a luat permisul în luna decembrie în anul 2022, iar cei doi tineri se aflau pe bancheta din spate.

Iulia și Dănuț au murit în accidentul grav din Timișoara

Mașina era condusă de un tânăr de 21 de ani, care avea o viteză mult prea mare pentru zona în care se aflau. Din acest motiv, a pierdut controlul direcției, a intrat în peretele pasajului, s-a mai rotit de câteva ori pe asfalt apoi a intrat într-un camion care aparține Serviciului de Transport Public Timișoara.

În urma impactului grav, spatele mașinii a fost zdrobit, iar Dănuț și Iulia, care se aflau pe bancheta din spate, au murit. În mașină de mai afla încă o persoană în afară de șofer, iar cei doi au supraviețuit și au fost transportați la spital, de urgență.

Tânărul făcea parte din echipa robotică Delta Force

Dănuț Tol avea 20 de ani și o carieră de succes înainte. Chiar dacă avea o vârstă fragedă, lucra în echipa de robotică a Delta Force. În urmă cu un an, a obținut premiul cel mare la Campionatul Mondial de robotică din Texas din Statele Unite Ale Americii. Delta Force este echipa de robotică a Liceului Naţional de Informatică din Arad.

Cei trei băieți implicați în accident locuiau cu toții în Arad. Vestea morții lui Dănuț și a Iuliei la o vârstă atât de fragedă a lăsat multă durere în sufletele familiilor și a celor care i-au cunoscut. Imediat după tragedie, aceștia au împânzit rețelele de socializare cu mesaje emoționante, prin care și-au exprimat regretul.