Se închid şcolile în România? E anunţul momentului

Vești bune pentru elevii care abia așteaptă vacanța de vară. În acest an, școlile s-ar putea închide cu o lună mai devreme. Mai exact, este posibil ca anul școlar să se termine la sfârșitul lunii mai. Sindicatele din învățământ se pregătesc de grevă și amenință cu încheierea anului școlar luna următoare. 

Sindicatele din învățământ sunt hotărâte să ia atitudine în cazul în care vocea nu le este ascultată. Afectate de înghețările salariale, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională a Sindicatelor „Alma Mater” strâng semnături pentru declanșarea unei greve generale.

Săptămâna aceasta este crucială pentru viitorul anului școlar. Acesta s-ar putea încheia în numai trei săptămâni, în cazul în care discuțiile cu Guvernul nu se finalizează cu bine. Concret, 22 mai este termenul limită pe care cadrele didactice l-au dat politicienilor. Dacă până la această dată nu se găsesc soluții la problemele profesorilor o să asistăm la o grevă generală.

În demersurile lor, profesorii cer creșterea salariilor, plata orelor suplimentare, acordarea de sporuri pentru condițiile de muncă, decontarea navetei și investiții în sistemul de învățământ.

Legile educației, motiv de dispută

Pe lângă amenințările profesorilor cu greva, sistemul de învățământ mai este acaparat și de un alt scandal. Dezbaterile pe tema legilor educației continuă. Exmatricularea și introducerea camerelor video în sălile de clasă sunt temele dezbătute și contestate de numeroși părinți.

După ce au votat combaterea violenței în școli, parlamentarii trebuie să se aplece acum și asupra amendamentelor venite din partea cultelor religioase. Pentru combaterea violenței în școli o să fie instalate camere de supraveghere în sălile de curs, cu acordul părinților. Mai mult, s-au luat măsuri și în ceea ce privește accesul persoanelor străine în școli.

De asemenea, se vor introduce și programe de suport psihologic pentru profesorii agresați, care trebuie implementate în 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. În această săptămână ar trebui să se dea votul final în plenul Camerei Deputaților pe legile educației.