El este unul dintre muncitorii care si-au pierdut viata la Calimanesti. Avea 29 de ani si tocmai se casatorise. Ce mare eveniment urma in viata lui si a sotiei

O adevărată nenorocire s-a abătut asupra României, în noaptea de miercuri spre joi, când patru persoane au fost găsite carbonizate, iar alte cinci au fost rănite, pe un şantier, la Călimăneşti.

Doi bărbaţi, de 61 şi 53 de ani, prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, fiind preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti.

Victimele lucrau pe şantierul Autostrăzii A7.

Marius avea 29 ani, se însurase şi urma să devină tată
Poveştile triste şi emoţionante ale victimelor au îndoliat o zonă întreagă. De exemplu, unul dintre cei patru muncitori morți în explozia de la Călimănești este din comuna Cârligele, județul Vrancea. Marius avea 29 de ani și se căsătorise în urmă cu doar trei săptămâni, pe 2 septembrie.

Soția sa este însărcinată în luna a cincea și este educatoare în Cârligele. În momentul tragediei, Marius conducea un utilaj. Soţia îndurerată şi bebeluşul care va veni pe lume au rămas acum în grija rudelor.

Transgaz dă vina pe firma de construcţii
Transgaz SA a transmis că firma de construcții care execută lucrările la autostrada A7 nu avea aviz de relocare a conductei de gaz care se intersectează cu traseul autostrăzii. Avizul trebuia emis de Transgaz.

„Constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament nr. 219/2197/04.01.2021 emis de SNTGN Transgaz SA pentru lucrarea «Autostrada Focșani – Bacău (inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea», acesta nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect”, se arată în comunicatul Transgaz.

Firma care execută lucrările la autostrada A7 aparține omului de afaceri Dorinel Umbrărescu.