Irinel Columbeanu, minivacanță la munte! Cu cine a plecat fostul milionar să se relaxeze: „Am făcut-o pentru sufletul lui”

Irinel Columbeanu (66 de ani) a primit, în ultimii ani, multe palme dure de la viață. Fostul milionar de la Izvorani a ajuns acum să trăiască singur, într-o cameră, din azilul din Ghermănești, după ce a pierdut toată averea într-o secundă. Cei apropiați se gândesc la sufletul său, iar atunci când au timp liber aleg să petreacă timp alături de fostul magnat.

Sorin Mărcuș, unul dintre prietenii din tinerețe pe care Irinei Columbeanu i-a avut, și care are în prezent are o situație financiară destul de bună, s-a gândit recent să îi facă o surpriză lui Iri și să îl ia, timp de două zile, la munte, la aer curat. Din imaginile postate de cei doi pe conturile lor de socializare putem vedea că s-au bucurat de aerul curat de afară alegând să ia masa la o terasă dintr-o zonă exclusivistă de la munte.

„Irinel este foarte bine. Este prietenul meu din copilărie. L-am luam acum, la munte, de drag. Când am decis să mergem la munte, eram în Thailanda, așa că după ce m-am întors în țară am venit și l-am luat pe Irinel la munte”, a spus Sorin Mărcuș, în exclusivitate pentru Click!.

Implicare totală
Sorin Mărcuș a mai spus pentru Click! că pentru această deplasare el a trebuit să discute cu Ion Cassian, proprietarul căminului de bătrâni din Ghermănești, unde fostul milionar stă. Totul pentru a nu exista probleme, iar Irinel Columbeanu să meargă în acest sejur relaxat:

„Este fericit că suntem în Poiana Brașov chiar dacă astăzi ne întoarcem. A vorbit și cu Casian (patronul azilului unde stă – n.r) și i-a zis că este bine. Am făcut asta pentru sufletul lui pentru că el mi-a deschis ușa când eu eram mic și el era mare. Ne leagă o prietenie foarte veche. Noi doi mergeam împreună la petreceri pe timpul lui Ceaușescu, am fost și la nunta lui și la zilele sale onomastice. Avem o prietenie veche care durează”, a declarat Sorin Mărcuș pentru Click!