Rugăciune către Fecioara Maria pentru a avea liniște și bunăstare în casă! Se rostește acum, în această seară

Prăznuită pe data de 8 septembrie și celebrată deopotrivă de ortodocși cât și de catolici, Nașterea Maicii Domnului este considerată prima mare sărbătoare din anul bisericesc.

Chiar dacă în Sfânta Scriptură nu se oferă informații despre Nașterea Maicii Domnului, datorită Sfintei Fecioare, Fiul Domnului S-a întrupat, a biruit moartea și a dăruit oamenilor viață veșnică în Împărăția Cerurilor. În data de 8 septembrie, citiți rugăciunea de mai jos, pentru a avea liniște în casă și bunăstare.

Grabnic ajutătoare…

„Naşterea Ta a strălucit bucurie celor ţinuţi în legătura întristării, Şi până la marginile lumii s-au vestit minunile ca prinos al mângâierii, Cea Care a răsărit din pântece neroditor naşte rămânând Fecioară curată, Şi pe Cel Neapropiat serafimilor Îl arată lumii cu Trup ca O Rază prea luminată.

Vestirea Arhanghelului Gavriil s-a plinit şi Rodul rugăciunii stăruitoare S-a arătat pe pământ. Cea închipuită în oglinda proorocească Se arată cu trupul pe pământ, gătindu-Se să primească întru Sine pe Cel Nearătat.

Pentru aceasta, Maică Prealăudată, la judecată nu vădi înaintea Stăpânului păcatele noastre şi şterge cu roua milostivirii Tale toate nedesăvârşirile noastre şi aşterne vălul uitării peste nedreptăţile noastre.

Corabie a milostivirii Te ştim, Care porţi pe Cei încărcaţi de povara păcatelor la limanul mântuirii. Nu ne uita pe noi, cei rătăciţi, care ne primejduim a cădea în adâncul deznădăjduirii. Cetate a Împăratului veacurilor eşti, înconjurată de trâmbiţele biruinţei, adică de Sfinţii Îngeri, cei slujitori ai tainelor dumnezeieşti.

Întăreşte şi cetatea inimii noastre, apărându-o de săgeţile gândurilor viclene, ca neîncetat să fie înconjurată de curgerile rugăciunii curate.

Amin.”

Sfânta Maria Mică este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică. Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. Sărbătoarea aduce cu sine obiceiuri şi tradiţii. Iată mai jos unele dintre cele mai interesante…

Femeile însărcinate trebuie să se roage pentru o naștere ușoară

Tradiția spune că pentru a fi feriți de ghinion și boală, nimeni nu are voie să aprindă focul în casă în preajma Nașterii Maicii Domnului. În ziua de 8 septembrie, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor și vor primi pruncul mult dorit, iar cele care sunt însărcinate să înalțe rugăciuni pentru naștere ușoară.

Nu trebuie să lipsească din case candela aprinsă pentru ca spiritele rele să fie alungate, iar Maica Domnului preamărită. Pentru a nu atrage răul asupra familiei, femeile nu au voie să coasă sau să spele, iar bărbații vor lăsa treaba pentru altă zi, altfel se spune că se vor lovi.

Se împart struguri pentru sufletul morților

În unele părți ale țării, există superstiția că oalele gospodinelor care gătesc înainte de sărbătoarea Sfintei Marii Mici se vor vărsa și le va arde copiii. Pentru ca celor trecuți în lumea drepților să le fie iertate păcatele, se împart struguri pentru sufletul morților.

Nu în ultimul rând se crede că toamna va fi urâtă, dacă va ploua pe 8 septembrie. Începând cu sărbătoarea Nașterii Domnului, păsările călătoare vor pleca spre țările calde, iar insectele se vor ascunde în pământ.