Iubitul Elenei Udrea, mesaj cu bebelusul in brate din Costa Rica

Iubitul Elenei Udrea, mesaj cutremurator cu bebelusul in brate din Costa Rica! Adrian Alexandrov: „Fetita noastra … ” Da, e adevarat, din păcate:

Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a scris pe pagina sa de Facebook, acolo unde este foarte activ în ultima vreme, un mesaj cutremurător. Bărbatul apare într-o fotografie cu bebelușul în brațe, dormind adânc, iar cuvintele lui Alexandrov sunt foarte emoționante.

„Există locuri in inimă despre care nici măcar nu ştii că există, până când nu iubeşti un copil. Dor de Mami…„, a scris Adrian Alexandrov pe rețelele de socializare.

În primul mesaj scris de Adrian Alexandrov după arestarea Elenei Udrea el le-a mulţumit prietenilor pentru mesajele de încurajare. „Am ales sa fac aceasta postare, cu Elena si fetita noastra Eva Maria, in semn de multumire pentru sutele de mesaje primite din partea voastra, de sustinere si incurajare. Trecem prin momente dificile, si tot ce ne dorim este ca micuta noastra, un suflet nevinovat… sa nu fie tinuta departe de mama ei, pentru ca acum este momentul in care are are cea mai mare nevoie de ea. Elena este o femeie puternica, si va trebui sa ramana puternica in continuare pentru ea si pentru fetita noastra. PS: Imi este greu sa inteleg, sau sa procesez lipsa de umanitate a unor persoane din Romania, care gasesc satisfactie in smulgerea unui copil de doar 2 saptamani, din bratele mamei„, au fost cuvintele acestuia la vremea respectivă.

Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate în data de 4 octombrie de către Interpol la scurt timp după ce au părărsit o cafenea. Potrivit lui Cornel Tăbăcaru, om de afaceri român stabilit în Costa Rica, Elena Udrea şi Alina Bica au fost duse la închisoarea pentru femei El Buen Pastor din San Jose.

Elena Udrea a plecat în februarie în Costa Rica
Elena Udrea a plecat în Costa Rica în luna februarie a acestui an, fiind nemulțumită de sistemul judiciar din România.

„Nu am fugit, ca dovadă sunt aici asumat. Am fost în faţa autorităţilor din Costa Rica, am cerut acest statut de protecţie pe care am considerat că este obligatoriu să-l am având în vedere ce se întâmplă în România şi ce s-a întâmplat în cazul meu, în ultimii trei ani. Am luat decizia de a pleca în momentul în care mi-am dat seama că nu am nicio şansă să fiu judecată corect în dosarul care a avut ieri termen.

Mi-am dat seama că nu există nicio şansă ca eu să fiu judecată corect în apel, cum nu am fost judecată nici la fond şi atunci am decis, în ianuarie anul acesta, să merg într-o ţară în care ştiam că există o legislaţie puternică şi transparentă de protejare a celor care sunt abuzaţi în ţara lor, că există cel mai vechi sistem democratic din America Latină şi ştiam că aici s-au refugiat lideri politici din alte ţări, iar când situaţia politică din ţara lor s-a remediat au putut să-şi continue cariera politică”, a declarat Udrea.