S-a aflat ce s-a intamplat intre ei:

Legatura incredibila dintre iubitul Elenei Udrea si Ramona Gabor! S-a aflat ce s-a intamplat intre ei:
Adevărul nu a mai putut fi ascuns:

Adrian Alexandrov se află acum în Costa Rica, acolo unde are grijă de fetiţa lui, după ce Elena Udrea a fost arestată preventiv pentru două luni. În trecut însă, Alexandrov a avut o relaţie cu Ramona Gabor.

Înainte de a ajunge în atenţia presei ca iubit al Elenei Udrea, Adrian Alexandrov a fost model, a lucrat în străinătate şi a avut câteva cuceriri din lumea mondenă, printre acestea aflându-se şi Ramona Gabor.

Se pare că Adrian Alexandrov a fost cel care a dus-o pe Ramona Gabor în Dubai, acolo unde el lucra ca manechin în acea perioadă.

Într-un interviu mai vechi, Adrian Alexandrov a mărturisit că a cunoscut-o pe Ramona Gabor la un festival de modă: ”Socializând, ne-am dat seama că stăm în aceeaşi zonă în Bucureşti, la câţiva metri unul de altul. Am început să mergem împreună la joburi, la castinguri şi aşa am devenit buni prieteni”.

Adrian Alexandrov a povestit tot atunci că el a convins-o pe Ramona Gabor să meargă împreună în Dubai. „Mergem la foarte multe evenimente, unde participă tot felul de oameni cu potenţial financiar. Fiind o prezenţă feminină care iese în evidenţă mai mult decât celelalte femei, Ramona e curtată intens de bărbaţi. Sincer, eu am ştiut că va face faţă pieţei modelingului din Dubai. E înaltă, frumoasă şi are experienţă în domeniu. Noi facem preţul fiecărei şedinţe foto sau prezentare pentru care suntem solicitaţi”, a spus Adrian Alexandrov.

De atunci au trecut mai mulţi ani. Între timp, Adrian Alexandrov s-a întors în România, unde a devenit om de afaceri, iar apoi a cunoscut-o pe Elena Udrea. Relaţia lui cu fosta ”blondă de la Cotroceni” a devenit una stabilă, chiar şi după ce aceasta a fugit din ţară în Costa Rica. În urmă cu două săptămâni, Adrian Alexandrov a devenit tată, după ce Elena Udrea a născut o fetiţă, iar acum a rămas singur cu ea, după ce fosta politiciană a fost arestată pentru două luni.