Adela Popescu și Radu Vâlcan se mută în casă nouă

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt puși pe fapte mari! Celebrul cuplu a anunțat că se mută, alături de copii, în casă nouă! Până atunci însă, faimoasa artistă continuă să întâmpine diverse peripeții în actuala locuință.

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi au demonstrat că sunt îndrăgostiți nebunește unul de celălalt, cea mai mare dovadă a dragostei lor materializându-se în copiii lor superbi, pe care-i cresc cu multă grijă și afecțiune.

De curând, Adela Popescu a anunțat că ea și familia ei se pregătesc de o nouă schimbare. Aceștia urmează să se mute într-o nouă casă, după ce au locuit vreme de mai mulți ani în locuința actuală.

În același timp, Adela Popescu și-a amuzat internauții, povestindu-le despre peripețiile prin care a trecut chiar de la primele ore ale zilei. Puțin buimacă, proaspăt trezită din somn, partenera lui Radu Vâlcan a fost în stare de șoc atunci când a văzut „opera” copiilor săi.

Așa cum se poate vedea în filmulețul postat de prezentatoarea de televiziune pe rețeaua de socializare, copiii ei i-au desenat toți pereții casei, spunând că acele linii colorate ar simboliza o inimă. Amuzată, Adela Popescu a declarat că și pe ea a „luat-o inima” când a văzut ce are în fața ochilor.

„M-a luat inima-balon când m-am trezit și am văzut. Noroc că ne mutăm”, a scris Adela Popescu pe Instagram.

Cum se descurcă actrița și partenerul ei ca părinți
Nu este pentru prima dată când Adela Popescu trece prin astfel de experiențe. În urmă cu ceva timp, faimoasa artistă a declarat că fiii ei sunt extrem de diferiți și că unul dintre ei îi dă serioase emoții, băgându-și mâinile în priză sau urcându-se pe gard. De aceea, vedeta trebuie să fie permanent cu ochii pe el.

„Andrei e mult mai curios. Alexandru nu și-a băgat niciodată mâinile în priză, nu s-a urcat pe gard, niciodată nu a vrut să se urce în copac, lucruri pe care Andrei deja le face, la un an și jumătate. Ne dă emoții efectiv. Suntem în punctul în care ne uităm după el ca, în cazul în care cade, să nu i se întâmple ceva rău. Nu putem să-l oprim”, a declarat Adela Popescu pentru Libertatea.