Cat costa apartamentele in Drumul Taberei, cartierul din București care are acum si metrou

Cartierul Drumul Taberei a ajuns, recent, in atentia investitorilor de pe piata imobiliara si nu numai, datorita conectarii la reteaua de metrou. Cererea de garsoniere si apartamente era, oricum, ridicata in aceasta zona.

Aproape 1.500 de potentiali cumparatori si-au aratat, saptamana trecuta, interesul pentru apartamentele din zona Drumul Taberei. Cererea a inregistrat o crestere fata de nivelul atins in perioada similara a anului trecut, potrivit datelor Imobiliare.ro.

Numarul anunturilor de vanzare cu apartamente din acest cartier este si el in crestere in ultimul an. Interesat de mentionat este faptul ca, desi deschiderea magistralei M5 a intarziat, metroul era mentionat in anunturi chiar si din 2019. La ora actuala, o treime din anunturile de vanzare cu apartamente din Drumul Taberei au o referire facuta la metrou in descriere.

Preturile, in crestere. Chiriile sunt constante
Pretul mediu solicitat de proprietari pentru un apartament cu 2 camere a ajuns, saptamana trecuta, la 1.140 de euro/mp util, fata de 1.070 de euro/mp util in perioada similara din 2019.

Chiriile se mentin la un nivel constant. Poti inchiria un apartament cu 2 camere in Drumul Taberei, in medie, cu 300 de euro/luna.

Lucrari incepute in 2011
Magistrala de metrou M5 Drumul Taberei, Sectiunea Raul Doamnei – Eroilor, inclusiv Valea Ialomitei a fost pusa in functiune pentru publicul calator la 15 septembrie 2020.

Sectiunea Raul Doamnei – Eroilor, inclusiv statia si depoul Valea Ialomitei, este finantata din fonduri externe nerambursabile in cadrul POS-T 2007-2013, Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 (85%) si de la bugetul de stat (15%).

Lucrarile la acest proiect de investitii au inceput in noiembrie 2011, iar valoarea proiectului, aprobat prin H.G. nr. 374/2019, este de circa 3,2 miliarde lei. Valoarea eligibila a proiectului este de circa 2,3 miliarde lei, din care contributia Comisiei Europene prin Fondul de Coeziune (in cuantum de 85% din valoarea eligibila a proiectului) este de aproximativ 2 miliarde lei, conform Metrorex.