Casă de vis clasică, cochetă şi elegantă

O locuinţă este o alegere foarte importantă, iar atunci când se urmăresc costuri mici de întreținere, sau clientul dispune de loturi mici de teren, se caută soluții pentru construcția unei locuințe care să fie încăpătoare, eleganta şi cât mai micuță.

Proiectul prezentat astăzi ne înfățişează o superbă locuință, cu regim de înălțime parter şi etaj, având suprafața desfăşurată de 105 mp. Deşi la prima vedere pare mică, suprafeţele încăperilor sunt generoase şi permit fiecărui membru al familiei să aibă suficient spaţiu şi intimitate.

Compartimentarea casei a fost concepută astfel încât zona de zi şi zona de noapte să fie separate, permițând ca traficul oaspeţilor să nu deranjeze liniştea membrilor familiei.

Parterul cu suprafața desfăşurată 56.40 mp, găzduieşte în totalitate zona de zi.

  • Livingul de 34.80 mp
  • Hol de 3.7 mp
  • Baie de 2.8 mp
  • Birou de 3.6 mp
  • Vestibul de 2.6 mp
  • Bucătărie de 8.9 mp

Livingul cu locul de luat masa se află într-un spaţiu comun, amplasat pe partea dinspre stradă sau grădină în funcție de poziționarea terenului .

Etajul cu suprafața de 48.10 mp, dispune de 3 dormitoare şi o baie, iar balconul oferă o privelişte superbă a împrejurimilor.

  • Dormitor 1 11 mp
  • Hol de 5.2 mp
  • Baie de 8.7 mp
  • Dormitor 2 de 12.10 mp
  • Dormitor 3 de 11.10 mp

Înălțimea clădirii este de 7.66 m, panta acoperișului este de 42 °, zona acoperișului: 134.46 mp, dimensiunea minimă a porțiunii de teren pe care poate fi ridicată locuința este de 16,36 m x16.58 m.