Cum a început realația Andreei Marin cu Adrian Brâncoveanu: „Cred că pe noi ne-a unit suferința”

Andreea Marin a povestit că înainte de a începe o relație cu Adrian Brâncoveanu a descoperit că aveau experiențe triste în comun, care i-a unit.

Invitată recent la podcastul lui Damian Drăghici, Andreea Marin a fost pusă în situația de a vorbi și despre situația ei amoroasă. Vedeta nu a dat foarte multe detalii, însă a precizat că între ea și Adrian Brâncoveanu nu a fost dragoste la prima vedere, ci o prietenie legată de lucruri în comun. Faptul că atât ea cât și Adrian Brâncoveanu au pierdut oameni dragi a reprezentat un punct comun care i-a unit, potrivit celor declarate de vedetă.

„Cred că, de fapt, pe noi ne-a unit suferința. Fiecare pierduse un om drag extrem de apropiat. Eu, pe tatăl meu. Și în felul ăsta ne-am apropiat, vorbind despre lucruri dureroase și grele pentru noi. N-a fost dragoste la prima vedere. Lucrurile au venit în timp și, cred eu, într-un mod sănătos’, a spus Andreea Marin.

Andreea Marin a început în urmă cu 4 ani o frumoasă poveste de dragoste cu Adrian Brâncoveanu.

Adrian Ionuț Brâncoveanu s-a născut în 1985, la Focșani. Acesta lucrează în Ministerul Afacerilor Externe.

Nu este prima dată când vedeta vorbește despre povestea ei de dragoste.

Andreea Marina declarat în trecut, la Antena Stars, că nu privește o eventuală oficializare a relației sale ca pe o provocare.

„Nu se știe niciodată. Nu aș zice nu. De ce să zic ‘nu’?! Eu sunt un om foarte optimist și nu cred că trebuie să raportez relația mea actuală la cele anterioare. Viața e cum e, sunt și greutăți, sunt și despărțiri uneori. Trebuie să acceptăm lucrurile așa cum sunt, să trăim frumos pentru că deciziile mele au fost bazate întotdeauna pe ideea că nu trebuie să trăiești apăsat de ceea ce se așterne zi de zi în viața ta, ci dacă nu merge fiecare poate să o ia pe drumul său. Nu sunt de părere că trebuie să stai cu o povară pe umeri până la adânci bătrâneți doar pentru că există un act. Nu sunt nici de părere că trebuie să renunți ușor, ci trebuie să lupți pentru relația ta până când îți atingi limitele.”, a spus vedeta.

Cât despre un copil cu Adrian Brâncoveanu, Andreea a menționat că acesta este foarte dorit: „Dacă Dumnezeu va fi cu mâna pe umerii noștri, da, sigur. Vom fi cu brațele deschise. Nu știi niciodată. Trebuie să vrem noi, dar trebuie să vrea și cineva acolo sus. Sigur că ne dorim asta.”