200 de lei ca să-ți pui cearșaful pe o plajă din Năvodari, înainte șezlongurilor. Prețurile uriașe de la malul mării:

Dacă ajungeți la mare în zilele următoare, trebuie să vă așteptați la prețuri uriașe la șezlonguri pe litoral, însă nici la capitolul cearșaf situația nu stă altfel. Dacă vrei să-ți întinzi cearșaful pe plajă în stațiunea Năvodari, vei afla de la început că trebuie să plătești 200 de lei.

Trebuie să scoți 200 de lei din buzunar dacă vrei să-ți pui cearșaful pe o plajă din Năvodari
Ești pregătit să pleci la mare în aceste zile? Nu uita să-ți iei mai mulți bani la tine, căci chiar dacă nu vei vrei să achiziționezi un șezlong, atunci trebuie să știi că nici la cearșaful pe care îl vei întinde pe plajă nu vei scăpa mai ieftin.

De pildă, un complex rezidențial din Năvodari solicită o taxă de 200 de lei pentru amplasarea pe plajă, chiar lângă apă, a cearșafului. Prețul e mult mai mare decât cel pentru închirierea a două șezlonguri cu umbrelă, însă poziționarea cearșafului va fi chiar în fața tuturor, potrivit observatornews.ro.

Acest lucru vine și cu o condiție, căci prosopul nu trebuie să fie mai mare de 1,4 pe doi metri, potrivit anunțului făcut chiar înainte de a intra pe plajă.

În acest loc vin foarte mulți medici și avocați, iar aceștia vor intimitate
Pe pagina de socializare a complexului a fost postat și un mesaj cu privire la aceste tarife, asta deoarece hotelul care are și plaja privată susține că în mod special proprietarii apartamentelor sunt în marea lor majoritate oameni dintr-o clasă superioară, medici și avocați, iar aceștia preferă să aibă intimitate.

Faptul că au decis să ia o taxă pentru cei care aleg să-și poziționeze cearșaful în primul rând înaintea șezlongurilor reprezintă un comportament prin care să poată fi descurajată această inteție de pe plajă.

„Proprietarii apartamentelor sunt în majoritate medici şi avocaţi care apreciază intimitatea în complex. Plaja şi restaurantul complexului sunt destinate exclusiv rezidenţilor şi invitaţilor acestora. Tariful solicitat pentru amplasarea cearşafurilor în alte zone decât cea alocată acestora este menit să descurajeze comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele, nu în zona alocată acestora, conform legii”, a anunțat complexul de pe plaja din Năvodari.