Ajutorul de înmormântare a fost majorat

Românii vor putea primi ajutoare pentru înmormântare. Persoana care suportă cheltuielile, în cazul unui deces al unui asigurat sau pensionar, poate cere sprijin din partea guvernului. Ce trebuie să facă, în acest sens, pentru a primi banii, în rândurile de mai jos.

În cazul în care o persoană suportă toate costurile și cheltuielile aferente înmormântării unui asigurat sau pensionar, aceasta poate apela la ajutorul statutului pentru a primi o sumă de bani. Acest ajutor de înmormântare a fost majorat, în acest an

Cât poate ajunge ajutorul de înmormântare acordat de Guvern

Ajutorul de înmormântare a fost majorat, în acest an cu aproape 700 de lei față de valoarea din 2022. Astfel, familia decedatului poate primi un ajutor din partea statului care poate ajunge la aproape 7.000 de lei.

Legea pensiilor prevede ca ajutorul de deces să fie acordat doar în cazul decesului unei persoane care a fost asigurată sau pensionară. În acest caz, o singură persoană poate beneficia de acest ajutor, iar pentru asta trebuie să facă dovada faptului că a suportat toate cheltuielili specifice înmormântării.

În acest sens, persoana poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, soția, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.

Astfel, membri de familie sunt considerați:

• soțul/ soția;

• copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;

• părinții și bunicii oricăruia dintre soți

Valoarea ajutorului de deces 2023 ajunge la:

– 6.789 de lei   – în cazul asiguratului sau pensionarului;

– 3.395 de lei   – în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, relatează Știrile Kanal D.