Mitică Laver a lucrat timp de 16 ani în construcții și ca bodyguard în Spania, Portugalia și SUA. Întors de patru ani acasă, la Repedea, un sat din nordul-vestul României, s-a implicat în criza refugiaților încă de la începutul războiului. De zece luni, face aproape zilnic curse între Solotvino (Ucraina) și Sighetu Marmației. Preia refugiați care ajung cu trenul de Kiev și-i transportă gratuit în România.
Aproape în fiecare zi, la amiază, Mitică Laver își parchează Transporterul de 9 locuri la ieșirea din gara din Solotvino, localitatea ucraineană aflată la câțiva kilometri de granița cu România. Așteaptă trenul care trebuie să ajungă de la Kiev, după o călătorie de mai bine de 18 ore. Coboară de fiecare dată femei și copii, mulți copii.
„Bez platy, bez platy”
Cu motoarele pornite așteaptă și alți șoferi care cer între 250 și 500 de grivne (6-13 euro), în funcție de numărul de persoane și de bagaje, pentru un drum până în vama aflată la vreo 6 kilometri. Mitică nu ia niciun ban. „Bez platy, bez platy”, îi asigură pe pasagerii lui de ocazie. Fără plată, adică.
Face asta de un an și spune că e singurul voluntar din zonă, rămas pe baricade de la începutul războiului, care nu a încasat niciun leu de la stat sau de la vreo organizație umanitară internațională implicată în criza refugiaților. „Suntem eu și soția mea. Facem asta din resurse proprii. Ne mai ajută și câțiva oameni, prieteni. Eu sunt etnic ucrainean și n-aș fi suportat să stau cu mâinile-n sân și să nu fac nimic”, spune bărbatul de 42 de ani
Din Repedea până în Marsilia
Mitică e din Repedea, sat de graniță. În familie la el, unde s-a vorbit limba ucraineană, i se spune Dima. Românii îl strigă Mitică sau Dumitru.
Din februarie, de când a început războiul, a transportat mii de refugiați. Ținuse o socoteală până la un moment dat, când și-a dat seama că nu folosește la nimic. E sigur însă că a slăbit vreo 20 de kilograme în aproape 12 luni, cu multe nopți nedormite. Pe lângă transportul de persoane, a asigurat multe drumuri cu ajutoare la centrul regional din Teceul Mare. Cândva, a mers tocmai până-n sudul Franței ca să „ridice o donație” de cărucioare pentru spitale.
A furat mâncare la începutul aventurii în Occident
Laver e obișnuit cu drumurile lungi. La 21 de ani a plecat de acasă să-și încerce norocul în străinătate. Era 2002, iar din satele unde crescuse, Repedea, Ruscova, Poieni, aproape că nu era casă de la care să nu fi plecat cineva pe dincolo. „Hai cu noi, că-i viață în Vest!”, i-au spus prietenii
Dima voia să se facă polițist, să dea examenele pentru Academie, dar șeful de post îi zicea că de-abia îi ajunge salariul de la o lună la alta. Așa că s-a dus în Spania, să lucreze în construcții. Până să facă primii bani s-a descurcat cum a putut. E un episod pe care nu-l poate uita.
„În primele zile am furat ceva de mâncare dintr-un magazin din apropierea șantierului unde lucram. M-a prins șeful magazinului. I-am spus că n-am bani, că trebuie să primesc salariul peste câteva zile. Era o situație umilitoare, luasem niște brânză topită, ceapă, mâncare. Când mai ai nevoie, vii la casă și ceri, mi-a spus omul. Am mers trei zile și am luat pe datorie. După ce am încasat primii bani am vrut să-mi plătesc datoria. Același om îmi refuză banii: ai luat pentru tine, nu de dragul de a fura. A fost o lecție pentru mine”, își amintește Laver.
